Joi, 17 august, peste 160 de copii și tineri din 13 parohii din protopopiatele Tecuci și Covurlui, judeţul Galaţi, au fost beneficiarii programului eparhial de vară „Vacanța din pridvorul Bisericii“.
Întâlnirea copiilor şi tinerilor a debutat în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril“ din localiatea Umbrărești Vale cu o rugăciune în comun, o cateheză şi o lecție practică de limba şi literatura română, transpusă prin istorioare și exemple concrete de cadre didactice de la Școala ”Sfântul Stelian” din Umbrărești.
După ce participanţii au socializat şi au primit o gustarea în curtea bisericii, activitățile au continuat pe stadionul comunal cu diverse jocuri recreative care au adus emoție şi multă bucurie.
În continuare, în cadrul Școalii Gimnaziale nr. 1 - Umbrărești Vale, copii au servit masa de prânz, oferită cu generozitate de un donator din zonă şi pregătită special de un grup de voluntari şi câtiva membri din Comitetului parohial, iar în curtea şcolii au participat la o lecţie de circulaţie rutieră în care au avut prilejul de a învăţă de la un poliţist din localitate reguli elementare de circulaţi pe drumurile publice.
În după-amiaza acestei zile, pe Stadionul comunal s-a desfăşurat competiția „Cupa Taberei“ la fotbal pentru echipele de fotbal ale parohiilor participante.
La ceas de seară, cu toții au mers în Parcul „Târgul Festival din Umbrărești“ unde au cântat, au dansat şi au aprins un foc mare de tabără.
La final, copiii au mulţumit organizatorilor pentru acestă zi în care localitatea Umbrăreşti a devenit pentru ei leagănul prieteniei, credinței, educaţiei şi comuniunii.
Pr. Rareş Bucur
Pr. Ioniță Gheorghiță
FacebookContact