În Duminica a XII-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din municipiul Galați.
La slujbă au fost prezenţi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică din această Duminică în care este relatată întâlnirea și dialogul dintre Mântuitorul nostru Iisus Hristos și un tânăr bogat.
Chiriarhul Dunării de Jos a arătat că ”tânărul plin de credinţă şi împlinitor al poruncilor, din Evanghelia ce s-a rostit astăzi în Biserică, vine la Domnul nostru Iisus Hristos ca la Dascălul, Învăţătorul şi Îndrumătorul spre Împărăţia lui Dumnezeu.
De la tinereţe, căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu este darul cele mai mare pe care îl putem avea, dar tânărul din Evanghelia de astăzi, prin pedagogia divină, mai avea şi o povară grea în lumea aceasta, şi anume bogăţia pentru sine.
Urmarea Domnului este în sine o bogăţie mare aducătoare de adevărata bogăţie spirituală, cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur: «investeşte aurul în creşterea şi educaţia copiilor!»
La final, ierarhul locului a săvârşit slujba parastasului pentru Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului, trecut la cele veşnice în urmă cu 20 de ani, în ziua de 29 august, şi pentru monahia Ipomoni, vieţuitoare în ulima parte a vieţii pământeşti la Mănăstirea cu hramurile „Sf. Ioan Gură de Aur“ şi „Sf. Cuv. Macrina“ din cadrul Centrului eparhial.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact