Astăzi, 6 august, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica Greacă din municipiul Galaţi și-a sărbătorit hramul.
Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa membrilor comunităţii elene din Galaţi, precum şi a numeroşi credincioşi din parohie şi din municipiul de la Dunăre.
În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre Marelui Praznic al Schimbării la Față a Mântuitorului Hristos, evidențiind importanța urcușului duhovnicesc către transfigurarea și spiritualizarea noastră în perioada postului Adormirii Maicii Domnului.
La slujbă au participat şi persoane hipoacuzice, pentru care Sfânta Liturghie a fost transpusă în limbaj mimico-gestual de către preotul Constantin Căuş.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreafinţia Sa a rostit rugăciunea specială pentru binecuvântarea strugurilor și a oficiat slujba parastasului pentru ctitorii acestui vechi locaş de cult din centrul oraşului Galați.
Ca în fiecare an, un moment de mare înălţare sufletească l-a constituit sosirea Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam, care, de la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, se află în procesiune în multe parohii din protopopiatele judeţului Galaţi.
În faţa icoanei Maicii Domnului, într-o atmosferă deosebită de evlavie, după ce ierarhul locului a cădit Sfânta Icoană, preoții slujitori în prezența multor credincioși au săvârşit slujba Acatistului Adormirii Maicii Domnului.
***
Biserica greacă din municipiul Galaţi a fost întemeiată în anul 1866, când, la sărbătoarea Schimbării la Faţă a fost aşezată piatra de temelie.
Sfinţirea noului locaş de cult s-a făcut la 6 august 1872 de către episcopul Melchisedec Ştefănescu, care la acea dată era episcop al Romanului, alături de arhimandritul Eughenie Xiropotamu.
La intrarea principală, pe o placă de marmură, sunt gravate numele ctitorilor principali ai bisericii: Andreas Panas, Dimitrios Rodokanakis și Constantin Sakomanos.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact