Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În cadrul programului eparhial „Vacanță din pridvorul bisericii”, desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, copiii din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Brăila au avut parte de o zi plină de bucurie, comuniune, cunoaștere și activități recreative.

În data de 11 august 2026, un grup de 10 copii din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Brăila, însoțiți de preotul paroh Popescu Vasilică și de doamnele profesoare de religie Soare Constantina și Cristian Mariana, au participat la o serie de activități educative și recreative organizate în cadrul acestui program.

Prima parte a zilei s-a desfășurat la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” de la Lacul Sărat, unde copiii au avut prilejul de a descoperi frumusețea și liniștea așezământului monahal și de a petrece câteva ore într-o atmosferă de rugăciune, comuniune și bucurie. În cadrul vizitei, aceștia au desfășurat diverse activități și au servit masa împreună, bucurându-se de timpul petrecut în mijlocul comunității.

Un moment deosebit al zilei l-a constituit vizitarea Muzeului Etnografic al Mănăstirii „Trup și Suflet”, unde cei mici au avut ocazia să descopere elemente importante din tradiția și cultura populară românească. Activitatea a avut un caracter educativ, contribuind la apropierea copiilor de valorile, tradițiile și obiceiurile înaintașilor și oferindu-le posibilitatea de a învăța într-un mod plăcut și interactiv.

La finalul programului, copiii au vizitat Grădina Zoologică, activitate care le-a oferit un prilej de relaxare și de bucurie. Întâlnirea cu animalele și timpul petrecut împreună au completat în mod armonios programul unei zile în care educația, spiritualitatea și recreerea s-au împletit într-o experiență frumoasă pentru toți participanții.

O zi din vacanță s-a transformat într-o amintire frumoasă, plină de bucurie, comuniune și descoperiri.

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook