Sâmbătă, 26 decembrie 2009, Catedrala “Naşterea Domnului” din municipiul Brăila şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian, ierarhul Dunării de Jos, alături de care au slujit numeroşi preoţi şi diaconi. Credincioşii brăileni au avut bucuria de a se ruga şi a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru realizările de peste an la acest sfânt locaş aflat de aproape două decenii în şantier, precum şi pentru lucrările de pictură ale Sfântului Altar realizate până în prezent. La eveniment au participat şi membrii Asociaţiei Persoanelor Hipo-acuzice din Brăila, care au oferit un recital de colinde în limbaj mimico-gestual.
Catedrala “Naşterea Domnului” se numără printre primele biserici ale cărei piatră de temelie a fost aşezată imediat după evenimentele din 1989, la data de 16 aprilie 1990, în ziua a doua a praznicului Învierii. După numeroase eforturi şi extraordinare investiţii financiare, la data de 26 decembrie 2005 s-a săvârşit slujba de binecuvântare a altarului catedralei brăilene, de către ÎPS Arhiepiscop Casian, în prezenţa unui sobor numeros de preoţi, a autorităţilor locale, precum şi a câtorva mii de credincioşi brăileni. În prezent se desfăşoară lucrările şantierului de pictură, sub coordonarea maestrului Gheorghe Popescu.
FacebookContact