Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La o săptămână distanţă de încheierea sărbătorilor spirituale ale Galaţiului, o altă sărbătoare importantă prilejuieşte bucurie duhovnicească în inimile creştinilor de la Dunăre: sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al oraşului Brăila.

Acest moment de bucurie duhovnicească este o continuare firească a celui de la Galaţi. De fapt, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, programele religioase pregătite pentru aceste serbări se îmbină unele cu altele, astfel că, la prăznuirea sfinţilor lui Dumnezeu, întreaga Eparhie este în sărbătoare.

Pe parcursul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie, credincioşii brăileni au cinstit, prin diferite manifestări religioase, organizate de Arhiepiscopie, în colaborare cu municipalitatea, pe Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul oraşului. În parohiile din municipiu, sărbătoarea Sfântului Nicolae a fost aşteptat cu rugăciuni, urmate de cateheze şi meditaţii duhovniceşti, precum şi acţiuni social-filantropice, dintre care amintim:

- concursul pe teme religioase la care au participat persoanele nevăzătoare din Brăila;
- spectacolul oferit de persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire;
- programul „Ajută-ţi aproapele”, care are drept obiectiv sprijinirea unui număr de 15-20 de familii cu venituri reduse;
- vizitarea persoanelor deţinute şi a bătrânilor din azile şi oferirea de cărţi de rugăciune şi iconite, pentru întărirea credinţei în timpurile actuale de criză economică;
- programul „În căutarea celor trişti şi singuri”, derulat special la praznicul sfântului ocrotitor.

Actualitatea vieţii Sfântului Nicolae

Cu ocazia sărbătorilor închinate ocrotitorului spiritual al Brăilei, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiu şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi de la parohiile din oraş. La slujbă au asistat oficialităţi locale, elevi şi profesori, împreună cu mulţime de credincioşi.

În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul Dunării de Jos a evidenţiat actualitatea vieţii Sfântului Ierarh Nicolae ca model pentru educaţia creştinească a copiilor. La această măreaţă sărbătoare, întreaga atenţie este îndreptată spre copiii. Atunci când pomenim numele copiilor se face o tăcere în gândurile noastre, pentru că avem multe de învăţat de la Sfântul Nicolae în legătură cu rolul copilului în viaţa şi societatea noastră.

Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre faptul că nu există sfânt care să nu amintească, în viaţa lui, despre mama lui sfântă. O mamă care oferă Bisericii un fiu care devine slujitor, sau rugător, sau monah, sau profesor, care devine om pentru ceilalţi oameni, aceea este o mamă sfântă.

Tot în acest cadru, au fost premiaţi şi câştigătorii Concursului de Religie „Sfinţii-prietenii lui Dumnezeu şi îndrumătorii tinerilor“, organizat de Arhiepiscopie, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila. Aceştia au primit diplome din partea Chiriarhului Dunării de Jos, dar şi cărţi şi alte daruri de suflet. La rândul ei, parohia-gazdă a premiat cei mai buni elevi la acelaşi concurs de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga“ cu care parohia are o bună colaborare, oferind peste 3000 de diplome, pachete cu dulciuri, iconiţe şi broşuri.

În acelaşi context, copiii de la Grădiniţa „Familia” din Brăila, au primit din partea Sfântului Nicolae, pachete cu dulciuri, cărţi de rugăciune şi iconiţe.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, toţi pelerinii şi credincioşii veniţi să se închine la sfintele moaşte, au primit pachete cu alimente.

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook