Înainte cu câteva zile de sărbătoare Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos din pururea Fecioara Maria, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, elevii Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, au bucurat gălăţenii, în cadrul anualului concert de colinde „Colindăm, Doamne, colind!”, îndrumaţi fiind de dirijorii pr. Florin Chiosa şi arhid. Florin Bobei. Lor li s-au alăturat cete de elevi de la programul „Hristos împărtăşit copiilor” din municipiu:
- corul parohiei „Sf. Dumitru”, Galaţi;
- corul parohiei „Sf. Spiridon”, Galaţi;
- corul Şcolii Speciale „P. P. Neveanu”, Galaţi;
- corul protoieriei Însurăţei, judeţul Brăila.
Evenimentul a avut loc duminică, 19 decembrie a.c., la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, începând cu orele 18.00..
Concertul s-a bucurat de prezenţa unui numeros auditoriu, în special copii şi tineri de la şcolile şi liceele gălăţene, veniţi împreună cu părinţii şi profesorii de religie. Au fost prezentate piese din repertoriul clasic tradiţional românesc şi au fost recitate poezii tematice din opera poetică lui G. Ţărnea, Nichifor Crainic şi Radu Gyr.
În cuvântul său, ierarhul Dunării de Jos a vorbit despre semnificaţia liturgică, teologică şi artistică a colindelor tradiţionale româneşti, subliniind importanţa valorificării şi promovării pieselor de autentică inspiraţie creştină. Glasurile colindătorilor amintesc de glasurile şi bucuria îngerilor la naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, bucurie vestită păstorilot, magilor de la răsărit şi tuturor celo ce aşteptau pe Mesia Cel Făgăduit. „Doar aşa înţelegem mai bine relaţia dintre viitorii păstori de suflete şi copiii, enoriaşii de mâine ai Bisericii noastre”, a mai adăugat Înaltpreasfinţia Sa.
La finalul spectacolului, toţi copiii prezenţi la eveniment au primit pachete cu dulciuri şi alte daruri de suflet. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe membrii corurilor prezente, pe dirijori, precum şi pe toţi cei prezenţi la eveniment, copiii, tineri şi bătrâni.
FacebookContact