Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La Grădiniţa ortodoxă „Familia“ din cadrul parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ Brăila a avut loc o miniserbare a copiilor, dedicată Sfântului Ierarh Nicolae. Cei 40 de copii, cu vârste între 3 şi 5 ani, au recitat rugăciuni şi poezii şi au cântat alături de cadrele didactice. Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian le-a oferit darurile din partea lui Moş Nicolae, dulciuri şi hăinuţe.

Grădiniţa „Familia” a luat fiinţă la data de 1 octombrie 2001, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian. Aici, sunt hrăniţi şi educaţi 40 de copii din familii cu dificultăți materiale, iar cheltuieluile sunt suportate de parohie şi de diferiţi donatori. În această instituţie copiii primesc zilnic educaţie creștin-ortodoxă, atât prin grija părintelui paroh, cât şi prin grija educatoarelor.

Grădiniţa are un program prelungit, cantină proprie, iar copiii, împărţiţi pe două grupe, sunt îndrumaţi de două educatoare.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook