Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae în ziua sa de prăznuire a încheiat seria manifestărilor pastoral-misionare, culturale şi social-filantropice organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în municipiul Brăila.

Biserica închinată Sfântului Nicolae din oraş a fost neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor care a dorit să intre în comuniune liturgică cu ierarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian şi cu preoţii ce au format soborul slujitor.

Acestora li s-au adăugat numeroşi tineri şi copii, dar şi  reprezentanţi ai autorităţilor civile şi militare din oraşul de la Dunăre.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi, care, la momentul chinonicului au susţinut un concert de colinde şi alte cântări bizantine specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.

Activităţile culturale şi catehetice au culminat prin premierea, de către Chiriarhul Dunării de Jos a 10 tineri olimplici, reprezentanţi ai Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu“, ai Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci“, ai Liceului Teoretic „Nicolae Iorga“ şi ai Liceului Pedagogic „D.P. Perpessicius“ din Brăila.

Aceştia au primit diplome, premii substanţiale în bani şi cărţi de zidire sufletească.

Şi ceilalţi copii prezenţi au primit în această zi daruri de la Moş Nicolae, parohia pregătind în acest scop 300 de pachete cu alimente, dulciuri şi alte daruri de suflet.

Peste 15.000 de credincioşi au fost „călători pe calea sfinţilor“ în cele trei zile de pelerinaj brăilean şi gălăţean deopotrivă, aceştia având posibilitatea ca, în evlavie, să se închine şi să sărute moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfântului Apostol Andrei aşezate pe baldachinul special amenajat pe esplanada din faţa bisericii „Sf. Ierarh Nicolae“.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook