Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În zilele premergătoare slăvitului Praznic al Naşterii Domnului, mai multe grupuri de colindători din Galaţi şi Brăila au dorit să-l colinde pe Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.

Astăzi, 23 decembrie a.c., în sala mare a Centrului Pastoral-Misionar „Sf. Ioan Casian“ din incinta Reşedinţei arhiepiscopale din Galaţi, Chiriarhul Dunării de Jos a primit Corul militar al Garnizoanei Brăila, care a interpretat colinde tradiţionale, într-o deosebită armonie.

Corul Garnizoanei Brăila este format din membrii fanfarei militare, fanfară care, după tradiţie, deschide sărbătorile la Bobotează, cântând troparele, alături de preoţimea brăileană.

În continuare, colindele au răsunat în Reşedinţa eparhială, de data aceasta prin glasurile copiilor din corurile parohiilor Ianca I din județul Brăila şi Brătulești din judeţul Galați.

Aceştia, sub îndrumarea preoților care i-au însoţit, îmbrăcați în autenticul port popular românesc, au susţitut un miniconcert de colinde tradiţionale şi cântece de stea.

La final, după tradiţie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian i-a binecuvântat pe cei prezenți şi le-a oferit numeroase daruri.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook