Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 18 decembrie a.c., studenţi şi masteranzi ai Departamentului Teologic din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie şi de la Facultatea de Arhitectură Navală a Universităţii „Dunărea de Jos din Galaţi şi-au colindat profesorii şi colegii.

Holurile Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie au răsunat de glasurile celor ce au interpretat colinde tradiţionale şi cântece de stea, vestind marele Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

În continuare, colindătorii au mers la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, unde au fost primiţi de Părintele Arhiepiscop, care, după ce a ascultat colindele interpretate cu emoţie de tineri, a ţinut un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere pentru bucuria pe care tinerii creştini o împărtăşesc în aceste zile semenilor prin frumoasele colinde româneşti.

„Colindatul este una dintre cele mai accesibile căi spre înţelesurile duhovniceşti ale Întrupării Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Colindele sunt creaţii rupte din mărturiile evanghelice, ale tradiţiei şi evlaviei creştineşti, prin care trebuie să vedem procesiunea îngerilor ce a avut loc de sus de la Dumnezeu până la Peştera din Betleem. Îngerii au cântat pentru venirea Domnului, dar şi pentru a ne anunţa pe noi de acest mare eveniment ce avea să se întâmple pentru bucuria şi mântuirea lumii“, a spus chiriarhul Dunării de Jos.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri, iar tinerii studenţi i-au mulțumit ierarhului pentru grija părintească arătată în fiecare an.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook