Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a 28-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați.

La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiul Galați, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale.

La momentul cuvenit, mulți dintre copiii prezenți la slujbă împreună cu părinții lor și numeroși credincioși au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică din această Duminică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 14, versetele de la 16 la 24, în care este prezentată Pilda celor poftiţi la cină, unde ni se arată în chip tainic cum Dumnezeu cheamă pe toţi oamenii la mântuire.

„În Evanghelia de astăzi observăm cum cineva foarte important îi convoacă la o cină pe apropiații și prietenii săi, care îl cunosc pe acest stăpân, însă toți cei invitați, fără excepție, au declinat invitația din motive personale, unele mai personale decât altele prin trei feluri de refuzuri. Primul soi de refuz este o urmare a contopirii persoanei umane cu bunurile sale materiale sau raportul de dependență față de bunurile materiale. Acesta se vede foarte clar atunci când bunurile materiale sunt mai respectate decât oamenii, prietenii, socializarea, iar această atitudine conduce fără îndoială la izolare.

A doua categorie de refuzuri se referă la cele cinci simțuri perechi ale omului care sunt înjugate poftelor și dorințelor personale sau subjugarea simțurilor obiective unor manevrațiuni foarte subiective și periculoase.[...]

Cea de-a treia categorie este refuzul nostru la chemarea lui Dumnezeu, sub pretextul logodirii sau căsătoriei, care este de fapt o altă formă de eschivare care ne arată că familia uneori nu mai este oglinda în care îl vedem pe Dumnezeu și binecuvântările Lui, ci peretele cel mai adesea despărțitor al intereselor mărunte“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Casian a anunțat programul pastoral-misionar ce se va desfășura în Eparhia Dunării de Jos în săptămâna dinaintea marelui Praznic al Nașterii Domnului, binecuvântându-i și îndemnându-i pe toți credincioșii să primească cu bucurie și cu dragoste în inimile și în casele lor darul mare al Nașterii Mântuitorului Hristos.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook