În fiecare an, în ziua de 12 decembrie, când îl pomenim pe Sfântul Ierarh Spiridon, Capela din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Galați își sărbătorește ocrotitorul spiritual prin activități liturgice, misionare și social-filantropice îndreptate în deosebi către persoanele internate în această unitate sanitară.
În acest an, deosebit de dificil pentru noi toți, dar mai cu seamă pentru cadrele medicale și bolnavii internați în spitale, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, toate activitățile desfăşurate cu prilejul hramurilor capelelor din incinta unităților medicale au avut în vedere în primul rând sprijinirea personalului medical și a bolnavilor infectați cu noul coronavirus.
În cadrul capelei „Sfântul Spiridon“ de la Spitalul de boli pulmonare din Galați, sărbătoarea hramului a debutat în ajun cu săvârșirea Vecerniei cu Litie și Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon și a continuat astazi cu săvârșirea Sfintei Liturghii, la finalul căreia preotul capelan Romeo Tudose a săvârșit o slujbă de mulţumire și parastasul pentru ostenitorii și ctitorii trecuți în veșnicie.
În continuare, cadrele medicale aflate la serviciu și toți bolnavii internați au primit din partea capelei și a unor voluntari masa de prânz în condiții de siguranță sanitară, cu respectarea strictă a normelor legale în vigoare privind protecţia împotriva virusului SARS CoV-2.
De asemenea, preotul capelan a oferit pachete cu îmbrăcăminte, materiale sanitare și produse de igienă personală la 20 de pacienți nevoiași.
Mai mult ca niciodată, Sfântul Ierarh Spiridon ne-a învățat în acest an lecția răbdării în încercări, a rugăciunii stăruitoare pentru cei bolnavi și a solidarității cu cei aflați pe meterezele iubirii față de semenii aflați în suferințe sufletești și trupești.
Pr. Rareș Bucur
FacebookContact