Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În data de 25 decembrie, când întreaga Biserică Ortodoxă cinsteşte luminosul praznic al Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La slujbă au participat numeroşi credincioşi din municipiu, care au venit cu mare bucurie şi evlavie la biserica reprezentativă a Eparhiei Dunării de Jos pentru a se ruga Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos care a luat trup omenesc şi a asculta cuvântul de învăţătură, rostit de către chiriarhul Dunării de Jos la acest mare praznic împărătesc.

Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre tainica şi sfânta întrupare a dumnezeiescului Prunc din cetatea Betleemului, evidențiind frumusețea și bucuria aduse în fiecare an deacest prealuminat și dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi, chiar şi în vremuri dificile şi cu multe încercări cum este şi anul acesta.

„La Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu preacucernicii preoţi din parohii, cu cinul monahal şi cu drept măritorii creştini prezenţi la Sfânta Liturghie, ne rugăm ca această bucurie a prezenţei Mântuitorului în sufletele, în inimile, în casele, în oraşele, în biserica şi în ţara noastră şi în toată lumea să-L reţină la masa spirituală şi la masa dragostei pe Domnul Hristos, ca cel mai mare dar, cel mai smerit şi sfânt oaspete întru noi, după cum ne-au învăţat îngerii: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace întru oameni bunăvoire», ca şi aici să fie «de la tinereţe până la bătrâneţe», tot spre tinereţe.La mulţi ani!“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

La momentul cuvenit, mai mulți copii şicredincioși prezenți la slujbă au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

La chinonic, corul catedralei a interpretat colinde tradiționale românești și alte cântări corale specifice acestui praznic împărătesc, transmițând prin cântec și armonie vestea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

La final, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toți cei prezenți la slujbă în această zi mare sărbătoare și de bucurie pentru creștinătate.

Pr. Rareș Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook