Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În majoritatea lăcaşurilor de cult din Patriarhia Română va fi oficiată joi slujba trecerii dintre ani.

Slujba de binecuvântare a Noului An, care se oficia la miezul nopții trecerii dintre ani, va fi oficiată anul acesta imediat după slujba Vecerniei din seara zilei de 31 decembrie 2020.

Modificarea a intervenit în contextul prelungirii stării de alertăîn care deplasarea în afara domiciliului este interzisă după ora 23.00, dar și al recomandărilor speciale ale autorităților pentru perioada de sărbători.

Ce cuprinde slujba oficiată în noaptea dintre ani?

Rânduiala stabilită de Sfântul Sinod în anul 2011 prevede citirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos întrucât în ziua de 01 ianuarie ne amintim de momentul când Fiul lui Dumnezeu, întrupat, a primit numele de Iisus.

Iisus înseamnă în limba ebraică, «Dumnezeu mântuieşte». În cadrul acatistului este pronunțat de aproximativ 200 de ori.

Slujba care se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani, publicată de Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, mai cuprinde următoarele patru rugăciuni:

  • Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul către Mântuitorul (a Acatistului);
  • O rugăciune de mulţumire;
  • Două rugăciuni de intrare în noul an: una din tradiţia liturgică română şi slavă (cea care va fi citită și la slujba de Te Deum oficiată după Sf. Liturghie în prima zi din an) şi alta din tradiţia greacă.

De ce se oficiază o astfel de slujbă?

Pentru un creştin ortodox, cel mai folositor mod de a petrece noaptea dintre ani este în primul rând acela al rugăciunii de mulţumire, adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite, spunea Patriarhul Daniel la una dintre slujbele oficiate în anii trecuţi.

La cumpăna dintre ani se cuvine să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului vieţii pentru oameni. Astfel, Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate fiecare clipă a vieţii.

Timpul Bisericii este timpul mântuirii şi este trăit de credincios ca răscumpărare prin pocăinţă a timpului pierdut în păcat, dar şi ca posibilitate a împlinirii vocaţiei sale prin fapte bune şi pregătire pentru viaţa de comuniune veşnică de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii.

Foto credit: Robert Nicolae

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook