Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Şi în acest an, Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, a organizat în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila, un amplu program pastoral-misionar, cultural-educaţional şi social-filantropic.

Între activităţile social-filantropice derulate cu mare implicare din partea preoţilor şi a voluntarilor parohiali din cadrul protopopiatului Brăila se numără şi acţiunea de astăzi de la parohia „Sfânta Filofteia“ din municipiul Brăila.

În cadrul acestei activităţi, parohia brăilenă a oferit obiecte vestimentare pentru sezonul rece la 10 copii asistaţi în cadrul centrului social parohial.

De asemenea, parohia a oferit şi 80 de pachete cu produse de igienă pentru deţinuţii minori din cadrul Pentienciarului Tichileşti, judeţul Brăila şi două concentratoare de oxigen pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, Corp B, care a fost desemnat în această perioadă de pandemie ca Spital suport Covid.

După ce au pregătit produsele, preoţii din cadrul parohiei le-au oferit beneficiarilor la sediul centrului social, după care s-au deplasat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Brăila, Corp B, pentru a dărui cele două aparate de oxigen, achiziţionate special pentru această unitate medicală, în urma consultărilor avute cu medicii de aici.

Valoarea darurilor oferite de parohia „Sf. Filofteia“ din Brăila este de 17.500 lei.

Ajutoarele din partea acestei parohiei au fost primite cu mare bucurie şi constituie un real folos atât pentru semenii noştii aflaţi în dificultate, cât şi pentru unităţile medicale.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook