Tot astăzi, 5 decembrie, în municipiul ocrotit de Sfântul Ierarh Nicolae, s-a desfășurat o altă acțiune filantropică la Căminul pentru persoane vârstnice „Caraiman“ din cadrul Complexului rezidenţial „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ din acest oraș de la Dunăre.
Acţiunea de binefacere a fost organizată de preoții și membrii Consiliului şi Comitetului parohial de la biserica „Sf. Ierarh Nicolae“ din Brăila.
Darurile au fost pregătite la biserica parohială şi apoi transportate la sediul azilului pentru a fi oferite vârstnicilor.
Cele 120 de persoane asistate în cadrul centrului de ocrotire socială au primit vizita preoţilor şi a voluntarilor de la parohia brăileană ocrotită de Sfântul Nicolae care au venit cu daruri constând în articole vestimentare, iconiţe şi cărţi de rugăciune.
Atât personalul angajat al acestei instituţii, cât şi bătrânii beneficiari s-au bucurat de vizita slujitorilor bisericii şi au mulţumit pentru grija permanentă şi darurile oferite.
Valoarea ajutoarelor oferite de această parohie cu acest prilej a fost de 5.200 lei.
Complexului rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Brăila dispune de 201 locuri de cazare amplasate în 2 locaţii din municipiul Brăila.
Prin personalul caminului cu o buna pregatire profesionala, sunt asigurate condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrana, îngrijiri medicale, recuperare şi resocializare, activităţi de petrecere a timpului liber, asistenţă socialăşi psihologică.
Asistenţareligioasă este asigurată de către un preot capelan prin slujbe săptămânale, spovedanie regulată şi oferirea Sfintei Împărtăşanii.
Asistaţii beneficiază şi de servicii de ergoterapie, călcătorie, dar şi alte facilităţi precum bibliotecă, sală de festivităţi şi dans, cabinet de masaj, sală de mese şi pentru petrecerea timpului liber.
În această perioadă de sărbătoare pentru muncipiul Brăila, prin implicarea mai multor parohii brăilene, în zilele următoare sunt planificate şi alte activități pastoral-misionare şi social-filantropice pentru sprijinirea spirituală şi materială a unităţilor medicale, a centrelor sociale, a grădiniţelor şi a altor semeni nevoiaşi neinstituţionalizaţi, tineri şi vârstnici deopotrivă.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact