Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Parohia Tudor Vladimirescu din judeţul Galaţi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, în zilele de 17 şi 19 decembrie 2022, s-au desfăşurat două concerte de colinde.

Primul eveniment a avut loc sâmbătă, 17 decembrie, la Căminul Cultural „Mitică Iancu“, prin ediţia a II-a a Concertului de colinde „Colindăm Doamne, colind!“.

În cadrul acestei manifestări cultural-artistice şi tradiţionale au fost interpretate colinde şi prezentate scenete de către tinerii din parohia gazdă și grupurile de colindători din parohiile Rediu, Vameș, Liești și Umbrărești, judeţul Galaţi.

La final, prin jertfa mai multor oameni darnici au fost oferite 120 de pachete cu dulciuri copiilor participanți.

Al doilea eveniment a avut loc luni, 19 decembrie, în biserica parohială din Comuna Tudor Vladimirescu. Concertul a fost susținute Corul Bizantin „Anastasis“ al Paraclisului Catedralei Naționale.

Între cei care au colindat şi au adus bucurie în sufletele celor prezenţi la manifestarea tradiţională s-au numărat Corul de copii și tineri „Flori Tudorene“ al acestei parohii, precum şi tinerele Ştefania Chirilă și Nicoleta Dobre, ambele fiice ale satului, cu o bogată experiență în domeniul muzical.

Emoțiile s-au simțit atât la cei mici, cât și la cei mari, deoarece colindele „vorbesc“ pe limba tuturor credincioșilor și ne determină să trăim, în mod anticipat, bucuria Nașterii Domnului.

Pr. Rareş Bucur

Pr. Mihai Smadu

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook