Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În contextul sărbătorii ocrotitorului spiritual al muncipiului Brăila, astăzi, 4 decembrie 2023, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din municipiul Brăila a desfăşurat o nouă activitate social-filantropică, de această dată, pentru copiii aflaţi în centrele de plasament din oraşul Brăila şi pentru copiii şi elevii care învaţă la unităţile de învăţământ din parohie.

Astfel, preoţii slujitori de la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Brăila însoțiți de câțiva consilieri parohiali şi elevi voluntari, au oferit articole vestimentare pentru sezonul rece şi dulciuri pentru 12 copii orfani din centrele de plasamant din municipiul Brăila şi dulciuri pentru 100 de copii şi elevi de la o grădiniţă şi o şcoală din cuprinsul parohiei.

Hainele şi celelalte daruri au fost procurate de preoţi, potrivit nevoilor semnalate de reprezentanţii instituţiilor din Brăila unde sunt copiii beneficiari.

După ce au fost pregătite toate darurile, acestea au fost transportate către Directia Generala de Asistenta Sociala şi Protectia Copilului Braila, unde au fost predate responsabililor de aici pentru a fi oferite copiilor, iar celelalte au fost oferite în locaşul de cult.

Valoarea darurilor oferită astăzi copiilor a fost de 11.000 lei.

Prin aceste vizite, preoţii şi voluntarii brăileni au reuşit să aducă în viaţa copiilor, în această perioadă a înmulţirii faptelor bune, bucurie şi clipe de neuitat, pline de lumină şi speranţă.

Pr. Rareş Bucur

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook