Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 18 decembrie, biserica din municipiul Galaţi care o îi are ca ocrotitori spirituali pe Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ şi pe Sf. Proroc Daniel a îmbrăcat haină de sărbătoare.

Cu acest prilej, a fost oficiată Sfânta Liturghie, iar credincioşii veniţi la biserică s-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a ierarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.

Chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul şi despre bucuria pe care o aduce în sufletele noastre Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

La eveniment a participat şi mai multe grupuri de copii de la unităţile de învăţământ din cuprinsul parohiei, veniţi la sărbătoarea bisericii lor pentru a se împărţăşi cu Sfintele Taine şi a cânta colinde.

După Sfânta Liturghie a fost săvârșită o slujbă de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra acestei comunități parohiale şi parastasul pentru ctitorii, preoţii și ostenitorii parohiei, trecuţi la cele veşnice.

La final, copiii prezenţi la slujbă au interpretat colinde tradiţionale şi alte cântări bisericești specifice perioadei liturgice în care ne aflăm şi au primit daruri din partea Părintelui Arhiepiscop.

Prin implicarea membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, peste 20 de familii nevoiaşe au primit alimente neperisabile, iconiţe şi calendare din partea parohiei.

Tot astăzi, copiii cu nevoi speciale din cadrul Şcolii Speciale nr. 2 Constantin Pufan“ din Galaţi au primit daruri cu prilejul sfintei sărbători a Naşterii Domnului.

Activitatea s-a desfăşurat cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, şi a constat în oferirea de rechizite şcolare, potrivit nevoilor educaţionale. Pe lângă aceste daruri cu rechizite, cei 160 de copii au primit şi mult aşteptatele dulciuri.

La eveniment au fost prezenţi slujitori din administraţia eparhială a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, care, după ce au ascultat colindele interpretate cu entuziasm de copiii acestei şcoli, i-au binecuvântat şi le-au oferit darurile pregătite pentru ei, în prezenţa cadrelor didactice şi a părinţilor.

Valoarea darurilor oferite acestor copii ce provin din centre de plasament şi din familii nevoiaşe, a fost de 10.000 lei.

Activităţile desfăşurate de către Arhiepiscopia Dunării de Jos în cadrul Şcolii Constantin Pufan” din Galaţi fac parte din parteneriatul „Cine pe copii ajută pe Dumnezeu împrumută”, încheiat în urmă cu 15 ani, care are ca scop integrarea copiilor cu nevoi speciale în comunitate şi sprijinirea familiilor acestor copii.

Şcoala Specială nr. 2 „Constantin Pufan“ din Galaţi este cea mai mare şcoală specială din judeţul Galaţi din perspectiva numărului de clase, a numărului de elevi şi a numărului de cadre didactice.

Această unitate de învăţământ se adresează tuturor copiilor cu Cerinţe Educative Speciale (CES) începând de la grădiniţă, până la terminarea clasei a VIII-a şi orientarea profesională către şcolile de artă şi meserii, în vederea integrării sociale.

 Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook