Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În perioada 7-10 februarie 2013, la Galaţi se desfăşoară Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor.

La Casa de Cultură a Studenţilor din municipiul Galaţi s-au reunit peste 250 de elevi din întrega ţară pentru a-şi alege reprezentanţii pentru acest an, aceştia urmând a avea roluri extrem de utile pentru implicarea în viaţa socială.

La eveniment a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-Vicar patriarhal, care a transmis mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, printre invitaţii speciali s-au numărat dl Remus Pricopie, ministru al Educaţiei Naţionale,  dl Dan Nica, ministru pentru Societatea Informaţională, alţi membri ai M.E.D., precum şi  oficialităţi locale şi judeţene.

Consiliul Naţional al Elevilor din România a fost înfiinţat în baza OMECT nr. 2782/2007, iar în prezent reprezintă peste 3.200.000 de elevi din România, un factor important al democratizării şcolii şi încurăjării relaţiei de parteneriat profesor-elev.

Misiunea C.N.E. este de a reprezenta elevii în forurile decizionale şi de a asigura un mediu propice dezvoltării personale şi profesionale a lor prin susţinerea voluntariatului şi acţiunilor pliate pe nevoile şi interesele lor, menite să îi informeze, conştientizeze, motiveze şi responsabilizeze.

La ora 21,00 în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi elevii au participat la o slujbă de mulţumire şi au primit din partea Chiriarhului Dunării de Jos arhiereasca binecuvântare şi daruri  de carte şi icoane.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook