Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua de 18 februarie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, două familii din satul Mălureni, respectiv Piscul Corbului, comuna Nicorești, care au câte zece copii, au participat la Galați la sărbătoarea prilejuită de împlinirea a 30 de ani de slujire arhierească a Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.

Astfel, în dimineața zilei de 18 februarie, cele două familii din comuna Nicorești, însoțite de cei doi protoierei din zonă, au venit cu un microbuz la Galați.

Aici, cu toții au participat la Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“, iar unii dintre copii, la momentul cuvenit, au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

La sfârșitul slujbei, cele două mame și copiii lor, au fost apreciați de Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, pentru frumusețea creșterii copiilor și sacrificiul familiei creștine astăzi.

În continuare, oaspeții din Nicorești au mers la Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde s-au închinat și au participat la slujba de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Parinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, pentru cei 30 de ani de slujire în demnitatea arhierească a chiriarhului Dunării de Jos.

Toți au fost impresionați de frumusețea slujbelor și de atenția deosebită primită din partea celor doi ierarhi.

După slujba din Catedrală, cele două familii au luat masa la Centrul eparhial, după care au mers la Gara CFR și pe faleza Dunării să vadă trenurile și vapoarele, unii dintre copii nemaivăzând până acum un tren sau un vapor.

Ziua a continuat cu vizita de la Spitalul de Copii „Sfântul Ioan“ din Galați, pentru a se întâlni cu Andrei, cel mai mic vlăstar al familiei din Mălureni și pentru a-i aduce câteva lucruri de care avea nevoie. Întâlnirea a fost emoționantă și plină de afecțiune pentru mama și frățiorii lui, care l-au îmbrățișat cu mare drag.

După plecarea de la spital, cele două familii au fost duse la un magazin cu produse vestimentare și cu încălțăminte pentru a li se cumpăra cele necesare celor 20 de copii.

Produsele alese cu mare atenție, în valoare de 2.100 lei, au fost achitate de protoieriile Tecuci și Nicorești.

Grija și ocrotirea celor două familii din zona Nicorești, rămâne o prioritate pentru slujitorii sfintelor altare din această zonă și nu numai, ca de altfel și pentru alte familii care au copii mulți.

Pr. Rareș Bucur 

Pr. Mihai Roșu

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook