Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, la iniţiativa Înaltpreasfințitului Părinte Casian şi cu implicarea unor profesori voluntari, elevii din ultimul an de liceu de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi, Secţiile Pastorală şi Patrimoniu Cultural, beneficiază în această perioadă de meditaţii gratuite la câteva din disciplinele de Bacalaureat.

Aceste cursuri de pregătire gratuită pentru elevii seminarului gălăţean au debutat astăzi, 12 februarie 2021, în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ din cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, unde domnul profesor Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei „Carol I“ şi domnului Viorel Mortu, profesor la Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci“ din Brăila au predat deja primele lecţii.

Prezent la eveniment, chiriarhul Dunării de Jos a transmis elevilor un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere pentru efortul depus până acum în pregătirea lor atât intelectuală, cât şi spirituală,  încredinţându-i totodată de susţinerea pe care o vor avea în continuare, mai ales pentru obţinerea unor rezultate foarte bune la acest important exemen din viaţa lor.

Încă de anul trecut, Înaltpreasfințitului Părinte Casian a iniţiat a acest proiect educaţional de sprijinire a elevilor seminarişti gălăţeni pentru pregătirea temeinică la materiile de studiu aflate în noile programe naţionale pentru susţinerea examenului de Bacalaureat.

Cu bucurie, entuziasm şi mare interes,cei 30 de elevi din clasele terminale de la Seminarul Teologic „Sf. Andrei“ din Galaţi au participat, în condiţii de pandemie, la primele cursuri introductive pentru disciplinele Limba şi literatura română şi Istoria românilor.

În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte ce ţin de tematica pentru Bacalaureat, modalităţi pentru abordarea cu mare atenţie şi profunzime a subiectelor care presupun în rezolvare o dificultate mai mare, diferite obstacole şi greutăţi întâlnite de elevi în procesul de învăţare şi recapitulare a cunoştinţelor specifice celor două materii de studiu necesare pentru acest examen naţional.

În perioada de pregătire pentru examenele naţionale, cei doi profesori din municipiul Brăila vor oferi gratuit meditaţii elevilor seminarişti, atât pin vizionarea unor materiale înregistrate audio-video, cât şi prin întâlniri faţă către faţă.

Tinerii seminarişti au vizitat cu acest prilej şi expoziţia de carte amenajată în sala mare a centrului eparhial, alcătuită din volume apărute în ultima perioadă la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La final, elevii au primit din partea ierarhului Dunării de Jos două cărţi care cuprind reflecţii ale tinerilor de la diferite şcoli din cuprinsul eparhiei, publicate anul trecut la Editura Arhiepsicopiei Dunării de Jos.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook