Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În fiecare an, la începutul lunii februarie, mănăstirea din comuna Şendreni, judeţul Galaţi, ocrotită de Sfântului Mucenic Trifon, se află în zi de mare sărbătoare.

În ziua hramului, un sobor de ieromonahi şi preoţi a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba Aghiasmei mici în noua biserică ridicată în incinta acestei mănăstiri.

Pentru a spori evlavia şi bucuria duhovnicească a credincioşilor veniţi la hramul acestei mănăstiri, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Casian, protoiereul de Galaţi, preotul Valentin Rădoi, a adus spre închinare din patrimoniul sacrul al Parohiei „Sfinţii Împăraţi“ din Galaţi, racla ce adăposteşte moaşte ale Sfinţilor Mucenici Cosma şi Damian, Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie şi Sfântului Mucenic Trifon.

Ajuns în mijlocul clericilor şi credincioşilor prezenţi la hram, ierarhul Dunării de Jos a mers în livada din imediata vecinătate a aşezământului monahal unde a rostit rugăciuni de mulţumire către Milostivul Dumnezeu pentru binecuvântata zăpadă revărsată asupra ogoarelor roditoare şi a întregului pământ al ţării noastre.

În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat în locaşul de cult rânduiala ce se face la ţarini, la vii şi la grădini, în cadrul căreia a citită rugăciunea specială a Sfântului Mucenic Trifon.

Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit şi un Parastas pentru toţi ostenitorii şi binefăcătorii mănăstirii şi gospodăriei anexe, trecuţi la cele veşnice. 

La rugăciunile înălţate astăzi, alături de obştea monahală, au participat muncitorii din cadrul fermei anexe a mănăstirii, precum şi credincioşi din parohiile învecinate.

Chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Mucenic Trifon şi lucrarea bună a pământului cu disponibilitate şi dragoste pentru a oferi hrană şi celor ce trudesc, dar şi semenilor sărmani care au nevoie de manifestarea iubirii noastre milostive.

La final, ierarhul locului i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi la hram, le-a oferit pachete cu alimente şi a vizitat anexele gospodăriei.

***

Mănăstirea „Sf. Mc Trifon“ se află pe raza comunei Şendreni din judeţul Galaţi, într-o zonă care reprezintă un important punct de susţinere a operei filantropice a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin dezvoltarea unor activităţi agricole sistematice.

Aceasta a fost înfiinţată în anul 2001, pe terenul primit de Arhiepiscopia Dunării de Jos ca urmare a retrocedării suprafeţelor de pământ care au aparţinut Bisericii înainte de 1948.

Documentul de înfiinţare a mănăstirii consemnează că aceasta este „loc de rugăciune, de evlavie şi de duhovnicească râvnă spre mântuire“, dar şi „spaţiu al activităţii cinstite şi binevoitoare spre folosul săracilor, al nevoiaşilor, al copiilor de la Orfelinatul eparhial «Sf. Vasile cel Mare», al celor care primesc hrană în cantinele eparhiei şi al tuturor celor care aşteaptă de la noi semn, sprijin şi iubire“.

Piatra de temelie a bisericii din cadrul acestei mănăstiri a fost aşezată de către Arhiepiscopul Dunării de Jos la data de 7 mai 2001.

În prezent, noul lăcaş de cult este ridicat în întregime, în interior fiind pregătit pentru lucrările de pictură.

Pr. Rareş Bucur

Pelerinajul de Florii

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook