Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a 33-a după Rusalii, numită și Duminica Vameșului și a Fariseului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi.

În această perioadă pregătitoare pentru Postul Sfintelor Paști, numeroşi credincioşi din municipiul Galați s-au rugat împreună cu ierarhul Dunării de Jos și cu soborul slujitor al Catedralei pentru mai binele tuturor și pentru a primi binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu în urcușul duhovnicesc început astăzi.

În cadrul slujbei, Arhipăstorul Dunării de Jos l-a hirotonit pe tânărul Ionuţ-Sorin Răileanu întru diacon.

Ca în fiecare duminică, răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale.

La momentul cuvenit, mai mulţi copii prezenți la slujbă au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Casian a vorbit despre perioada mai intensă de rugăciune și de pocăință care începe cu această duminică și a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ce se desprind din Evanghelia duminicii de la Sfântul Luca.

La final, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe cei prezenți la slujbă.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook