
În Duminica a 33-a dupa Rusalii, numită și Duminica Vameșului și a Fariseului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit slujba Sfintei Liturghii sub Pantocratorul Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi.
În această zi de început a perioadei de pregătire deosebită pentru sfântul şi marele post al Sfintelor Paşti, numeroşi credincioşi din municipiul de la Dunăre, între care şi familii tinere cu copii, s-au rugat împreună cu ierarhul Dunării de Jos şi cu soborul slujitor al Catedralei pentru mai binele tuturor şi pentru binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu în urcuşul duhovnicesc început astăzi.
Începând din această duminică, în biserică sunt interpretate cântările specifice perioadei triodului: ”Uşile pocăinţei...”, iar în cadrul pericopele evanghelice de la Sfânta Liturghie ni se oferă multe îndemnuri specifice pentru îndreptarea vieţii prin smerenie, rugăciune curată şi pocăinţă sinceră.
Ca de fiecare dată, răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale.
Mulți dintre cei prezenți la slujbă, la momentul cuvenit, au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.
În omilia rostită astăzi, Părintele Arhiepiscop Casian a vorbit despre perioada mai intensă de rugăciune şi de pocăință care începe cu această Duminică şi a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ce se desprind din Evanghelia acestei duminici de la Sfântul Luca.
Întrucât la data de 1 februarie este pomenit Sfântul Mucenic Trifon, protector al grădinilor şi al livezilor împotriva insectelor dăunătoare şi a altor calamități naturale şi ocrotitorul spiritual al Mănăstirii ”Sf. Trifon” – Şendreni, ierarhul Dunării de Jos a mers de la Catedrala arhiepiscopală la Gospodăria Anexă a Centrului eparhial din cadrul acestei mănăstiri din judeţul Galaţi.
În prezent, la Mănăstirea „Sf. Mc Trifon“ se dezvoltă un important Centru educaţional şi filantropic prin îmbunătăţirea şi intensificarea activităţilor cu profil agricol, precum şi înfiinţarea unui Muzeu al Agriculturii la Dunărea de Jos pentru păstrarea, promovarea şi cultivarea tradiţiilor din istoria poporului roman şi din viaţa ţăranului în rândul tinerelor generaţii.
Astăzi, în ziua hramului, un sobor de ieromonahi şi preoţi a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba Aghiasmei mici în noua biserică ridicată în incinta mănăstirii.
Ajuns în mijlocul clericilor şi credincioşilor prezenţi la hram, ierarhul Dunării de Jos a săvârşit rânduiala ce se face la ţarini, la vii şi la grădini, în cadrul căreia a citit rugăciunea specială a Sfântului Mucenic Trifon.
Chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Mucenic Trifon şi lucrarea bună a pământului cu disponibilitate şi dragoste pentru a oferi hrană şi celor ce trudesc, dar şi semenilor sărmani care au nevoie de manifestarea iubirii noastre milostive.
La rugăciunile înălţate astăzi, alături de obştea monahală, au participat muncitorii din cadrul fermei anexe a mănăstirii, monahii de la Mănăstirea ”Naşterea Maicii Domnului” – Cudalbi, precum şi credincioşi din parohiile învecinate.
La final, Înaltpreasfinţia Sa i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi la hramul acestei mănăstiri gălăţene, a binecuvântat agapa şi a vizitat anexele gospodăriei, stropind cu Aghiasmă credincioşii şi spaţiile care alcătuiesc ansamblul monahal.
Pr. Rareș Bucur




FacebookContact