în ziua de 16 ianuarie a acestui an numeroase manifestări liturgice, catehetice şi filantropice. Acestea i-au vizat în mod special pe cei aflaţi în detenţie din cadrul penitenciarelor aflate pe teritoriul eparhiei noastre, din municipiile Galaţi şi Brăila.
În acest sens, la iniţiativa şi cu binecuvantarea Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, sectorul Social-misionar al eparhiei, în colaborare cu conducerea penitenciarelor respective, a organizat cu ocazia acestei sărbători, programe pastoral-misionare şi social-filantropice.
După săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, chiriarhul locului a condus programul dedicat acestei zile de la unitatea de maximă siguranţă din Galaţi.
La eveniment au participat deţinuţii aflaţi la infiermeria penitenciarului, precum şi cei care nu sunt vizitaţi niciodată.
Programul a debutat cu citirea proloagelor zilei, continuând cu lecturarea biblică a momentului în care s-a săvârşit întemniţarea Sfântului Apostol Petru şi eliberarea lui miraculoasă, relatată în capitolul 12 din cartea Faptele Apostolilor. De asemenea, deţinuţii au cântat imne închinate lanţurilor Sfântului Petru, iar poetul Valeriu Barbu, aflat aici în detenţie, a prezentat o poezie şi un text de o profunzime teologică deosebită, scoţând în evidenţă rolul spiritual al acestei sărbători, şi anume eliberarea de lanţurile vizibile şi invizibile şi eliberarea interioară şi exterioară.
În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a evidenţiat rolul spiritual şi comunitar al lanţului de rugăciune şi de fapte bune, ca o încingătoare a tuturor creştinilor.
De asemenea, toate persoanele aflate în detenţie în această instituţie au primit daruri pregătite de preoţii şi credincioşii de la parohiile: „Sfântul Antonie cel Mare”din Galaţi, reprezentant pc. pr. Cătălin Sava; „Precista” din Galaţi, reprezentant pc. pr. protoiereu Eugen Buruiană şi „Sfinţii Ecaterina, Sfântul Gheorghe şi Modest” din Galaţi”, repezentant pc. pr. paroh Alexandru Teodosiade. Darurile au constat în iconiţe, calendare, cărţi de rugăciune, obiecte de igienă şi pachete cu alimente.
Manifestări asemănătoare s-au desfăşurat şi la penitenciarul din Brăila, delegat fiind pc. pr. protoiereu Gheorghe Marinescu-Protoieria Brăila, însoţit de preoţi capelani din municipiu.
Deţinuţii prezenţi la manifestări au primit din partea parohiilor implicate în acest program daruri, constând în iconiţe, calendare, cărţi de rugăciune şi pachete de alimente.
Şi la Penitenciarul pentru minori Tichileşti, din judeţul Brăila, ziua pomenirii acestei minuni a debutat cu oficierea în capelă a Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, delegat al Arhiepiscopiei Dunării de Jos fiind pc. pr. Ionel Rotaru, consilier eparhial, înconjurat de preoţi slujitori ai capelelor sociale din eparhie.
Şi aici, parohiile implicate au oferit daruri şi pachete cu alimente persoanelor private de libertate.
Mulţumim pe această cale tuturor celor care s-au implicat în cadrul manifestărilor prilejuite de acest eveniment, îndeosebi pc. pr. capelani care activează în cele trei unităţi de detenţie.
FacebookContact