Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ca în fiecare an, spre sfârşitul lunii ianuarie, parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” în colaborare cu Şcoala Generală Nr. 28 „Mihai Eminescu” din Galaţi desfăşoară diferite activităţi educaţionale şi cultural-misionare în cinstea sfinţilor ocrotitori, sărbătoriţi la 30 ianuarie.

Miercuri, 26 ianuarie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a binecuvântat lucrările de renovare şi restaurare derulate în cadrul Şcolii Generale Nr. 28 „Mihai Eminescu” din municipiul Galaţi, prin stropirea cu aghiasmă, înconjurat de un sobor de preoţi, de conducerea acestei instituţii de învăţământ, de cadre didactice, în prezenţa a numeroşi elevi şi tineri, ce învaţă în această şcoală.

Ca semn al mulţumirii şi aprecierii deosebite, aceştia din urmă au pregătit un moment cultural-artistic, ce a constat în prezentarea de scenete, poezii şi cântece, în cinstea Sfinţilor Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii spirituali ai şcolii şi ai parohiei din care aceasta face parte.

De menţionat este că elevii acestei şcolii participă activ la toate activităţile parohiei „Sfinţii Tei Ierarhi”, în domeniile social, filantropic, pastoral-misionar şi nu în ultimul rând pedagogic-educaţional, înclusiv la programele naţionale „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!”.

Şcoala „Mihai Eminescu ” funcţionează cu 22 de săli de clasă de clasă, trei dintre ele fiind laboratoare cu aparatură specializată, cu materiale didactice aferente: laboratorul de fizică, de chimie, de biologie, precum şi 5 cabinete specializate: de limba şi literatura română, de limba franceză, de geografie, de informatică şi de psihologie.

Biblioteca şcolii are peste 12.800 de volume şi un ambient propice lecturii, funcţionând cu un program permisiv, astfel încât cei mici şi cei mari să aibă acces la cartea dorită. Bogăţia şcolii este dată nu numai de substratul material, ci şi de cel spiritual, pentru că aici este locul unde se pun întrebări şi se caută răspunsuri. La toate acestea răspund cu pasiune şi dăruire 39 de cadre didactice, 14 învăţători şi 25 de profesori.

Dăruirea şi profesionalismul sunt reliefate în succesul de care elevii şcolii s-au împărtăşit la marile sau la micile competiţii, olimpiade, admitere, concursuri interdisciplinare, unde au fost mereu în fruntea clasamentelor.

La finalul programului a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru cadrele didactice adormite în Domnul, care şi-au dedicat întreaga viaţă procesului pedagogico-educativ, în vederea formării tinerelor caractere şi personalităţi. Totodată, s-a săvârşit şi o slujbă de mulţumire pentru întreaga activitate desfăşurată până în prezent.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook