Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În continuarea manifestărilor liturgice, educaţionale, social-filantropice şi misionare dedicate „Sfinţilor Trei Ierarhi”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în ziua de 27 ianuarie 2010, la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, s-a desfăşurat un simpozion în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi.

La eveniment au participat cadrele didactice ale acestei unităţi de învăţământ, în prezenţa a numeroşi elevi seminarişti.

În deschiderea întâlnirii duhovniceşti au fost intonate troparul Sfinţilor Trei Ierarhi, după care elevii au prezentat aspecte semnificative din viaţa, opera şi activitatea acestora, în special cele legate de Taina Sfântului Botez şi Taina Sfintei Cununii.

Pe tot parcursul lunii ianuarie elevii seminarişti au cercetat operele marilor dascăli ai lumii şi ierarhi, de unde şi-au extras textele cele mai reprezentative, pe care le-au lecturat în cadrul acestei manifestări.

În continuarea programului pc. pr. Sorin Cojocaru, profesor titular al Catedrei de Istorie din cadrul Seminarului Teologic din Galaţi, a prezentat o scurtă meditaţie despre aspectele importante din operele Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur şi importanţa lor pentru întreaga lume creştină.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook