Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua când Biserica Ortodoxă sărbătorește „Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru”, Arhiepiscopia Dunării de Jos și-a îndreptat toată atenția către penitenciare, acolo unde o parte din creștini trăiesc sub „lanțul” privării de libertate.

Astfel în Penitenciarul Galați s-a săvărșit astăzi Sfânta Liturghie, în capela din incinta instituției, de către preotul capelan împreună cu părintele protopop de Galați și cu alți preoți slujitori din municipiu. A urmat apoi săvârșirea Tainei Sfântului Maslu pentru bolnavii din infirmeria penitenciarului, la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos.

La final Înaltpreasfinția Sa a vizitat celulele deținuților încurajându-i să reziste și să-și ducă cu nădejdea crucea privării de libertate.

Tot în această zi în Penitenciarul de minori și tineri Tichilești, județul Brăila, părintele capelan Sorin Pleșca împreună cu alți doi preoți a săvârșit Sfânta Liturghie și Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel în prezența celor care au ajuns în detenție la o fragedă vârstă. La final ei au primit pachete cu mâncare și haine. Douăzeci dintre acești minori, care sunt în regimul deschis de detenție, cu o pedeapsă sub 1 an, au mers în vizită în Parohia Sfântul Dimitrie Basarabov din Brăila unde au primit masa de prânz oferită de una din credincioasele parohiei.

Și în Penitenciarul Brăila s-a sărbătorit „Căderea lanțului Sfântului Apostol Petru” prin săvârșirea slujbei de Sfințire a apei în prezența deținuților. La final părintele capelan împreună cu credincioșii din temniță au ținut un mini-concert de cântece religioase.

 

 

 

 

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook