Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,  profesorii şi elevii Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi au cinstit Ziua Culturii Naţionale şi au omagiat personalitatea poetului naţional Mihai Eminescu prin organizarea conferinţei „Receptarea operei eminesciene, astăzi“.

Programul, coordonat de pr. prof Stelian Spânu, a debutat cu intonarea unor melodii pe versuri de Eminescu şi de rostirea unor pasaje din publicistica eminesciană, care reflectă actualitatea gândirii marelui poet naţional.

În continuare, conf. univ. dr. Gheorghe Lateş de la Universitatea „Danubius“ din Galaţi a vorbit tinerilor despre familia lui Eminescu, profund înrădăcinată în credinţa strămăşească, fiind chiar ctitor de biserică, despre seriozitatea şi severitatea îndreptată spre sine însuşi cu care slujea cuvântul şi condeiul, ca rezultat al responsabilitaţii faţă de cititor şi faţă de cuvântul dat, dar şi despre necesitatea întoarcerii culturii româneşti de astăzi spre izvoarele cultului“.

La eveniment au fost prezenţi profesori, elevi şi alţi iubitori de creaţia eminesciană, martori ai comemorării naşterii celui mai mare poet al României.

Programul a avut ca obiectiv prezentarea poetului Mihai Eminescu ca ax central al poeziei şi culturii româneşti.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook