Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu câteva zile înainte de convocarea Adunării Eparhiale, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se întrunesc în şedinţă de lucru membrii Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc a Clerului şi Salariaţilor Bisericeşti, dar şi Permanenţa Consiliului Eparhial la care sunt invitaţi şi părinţii protoierei.

În acest context, la data de 21 ianuarie 2015, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, la Centrul Eparhial s-a desfăşurat, conform prevederilor statutare, regulamentare şi legale în vigoare şedinţa membrilor C.A.R.

Întrunirea a avut ca obiectiv prezentarea, dezbaterea şi aprobarea raportului de activitate pe anul 2014, luându-se act de modul pozitiv în care această instituţie anexă a Arhiepiscopiei a încheiat anul precedent.

După ce s-a dat citire raportului Comisiei de Cenzori, au fost discutate şi alte aspecte specifice activităţii CAR, precum: analiza şi aprobarea bugetului pentru anul 2015, în care sunt prevăzute şi sume pentru acordarea de sprijin material credincioşilor bolnavi, aflaţi în suferinţă, sau în instituţii de ocrotire socio-medicală.

Casa de Ajutor Reciproc este o instituţie anexă a Centrului Eparhial şi îşi desfăşoară activitatea cu binecuvântarea Chiriarhului Dunării de Jos şi în conformitate cu propriul Regulament de organizare şi funcţionare.

Întrunirea Permanenţei Consiliului Eparhial cu ppcc protoierei

În continuare, în sala „Episcop Chesarie Păunescu“ a Centrului Eparhial a avut loc întrunirea de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial cu părinţii protoierei.

Întrunirea, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, a constat în analizarea retrospectivă a dărilor de seamă asupra tuturor activităţilor liturgice, misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice, desfăşurate la Centrul Eparhial, protoierii şi parohii în cursul anului 2014.

În partea a două a întâlnirii au fost dezbătute principalele modalităţi de receptare şi proiecte de punere în aplicare a hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la anul 2015, proclamat ca „An Omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii astăzi“ şi „An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“.

Puncte importante de pe ordinea de zi le-au constituit statutul orei de religie şi parteneriatele educaţionale între instituţiile de învăţământ  şi Biserică.

Cele două şedinţe preced Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Dunării de Jos care va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie 2015.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook