Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Anul acesta, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, de viscol şi ninsoare abundentă, slujba de sfinţire a apei la Praznicul Botezului Domnului nu a mai fost oficiată, după tradiţie, pe faleza Dunării, ci, la îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, aceasta a fost săvârşită de către slujitorii Sfintelor Altare în biserici, pentru protecţia tuturor credincioşilor şi pentru mai binele lor.

În acest context, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a săvârşit mai întâi slujba Sfintei Liturghii, în prezenţa credincioşilor care, dorind să participe la acest eveniment liturgic şi misionar deopotrivă, au înfruntat viscolul şi temperatura scăzută de afară.

În continuare, ierarhul a oficiat slujba Aghesmei celei Mari, după care a rostit un amplu cuvânt de învăţătură, a stropit cu agheasmă şi a binecuvântat pe toţi credincioşii prezenţi, dorindu-le multă sănătate, iar noul an care abia a început să le aducă multe roade sufleteşti şi materiale.

Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a îndemnat pe cei prezenţi să fie solidari cu cei aflaţi acum în viscol, înzăpeziţi sau înfriguraţi în casele lor: „În anul acesta, sărbătoarea Botezului Domnului a întrunit creştinii şi slujitorii în biserici, deoarece condiţiile meteo nu ne-au permis să ne deplasăm, aşa cum era tradiţia, la «Iordanul» României, care este Dunărea. Însă Iordanul românesc, aşa cum spune cântarea, s-a întors înapoi, în interiorul bisericilor, al caselor noastre, întrucât credincioşii prezenţi la slujbă au fost rugaţi să poarte Agheasma şi la cei ce nu au putut veni la biserică.

În acelaşi timp, mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile Bobotezei, rugăm pe toţi cei ce pot, să-i ajute pe cei ce, eventual, sunt încercaţi zilele acestea, fie în judeţul Galaţi, fie în judeţul Brăila.

Rugăm pe Dumnezeu ca tradiţionala noastră prezenţă în casele credincioşilor de Bobotează, a slujitorilor şi a credincioşilor, să devină un pod de frăţietate, de ajutor şi de mai multă înţelegere între noi toţi! La mulţi ani!“.

La final, toţi credincioşii au primit Agheasmă Mare, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru cei care, din binecuvântate pricini, nu au fost prezenţi la slujba de Bobotează.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook