Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Manifestările dedicate Sfinţilor Trei Ierarhi în municipiul Galaţi au continuat la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ din municipiu, care, din anul 2012, se află sub ocrotirea marilor dascăli ai lumii şi ierarhi. În acest context, elevii şi cadrele didactice au organizat un amplu program cultural-artistic în amfiteatrul „Prof. Ioan Tohăneanu“.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a premiat performanţa în educaţie, 10 elevi cu rezultate deosebite la învățătură care provin din familii cu greutăți financiare primind premii în bani şi daruri de carte.

Între invitaţi s-au numărat reprezentanţi ai altor şcoli şi licee gălăţene, profesorii de odinioară ai Colegiului, acum pensionari, precum şi numeroşi elevi.

La final, ierarhul a oferit celor prezenţi cartea „Tinerii în Biserică. Mărturii. Provocări. Răspunsuri“, apărută la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Galaţi este şcoala cu cele mai mari performanţe din judeţ, fiind recunoscută pe plan naţional. Celebra şcoală gălăţeană a avut un parteneriat istoric, în perioada interbelică, cu Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi. Acest parteneriat s-a actualizat, în ultimii aproximativ zece ani, cu parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Galaţi, o parte dintre profesorii acestei instituţii de învăţământ făcând parte din această parohie.

Pe baza acestei vechi tradiţii, în cadrul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi din anul 2012, la propunerea conducerii Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri“, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, a emis o gramată chiriarhală de rânduire a Sfinţilor Mari Dascăli ai lumii şi Ierarhi ca patroni spirituali ai acestui Colegiu.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook