Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În perioada 28-31 ianuarie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, se află în mijlocul comunităţii româneşti din Italia, la invitaţia Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, cu ocazia desfăşurării unor ample manifestări liturgice şi culturale prilejuite de Adunarea Eparhială şi Congresul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

În Duminica a XVII-a după Rusalii (29 ianuarie a.c.), Înaltpreasfinţia Sa a oficiat slujba Sfintei Liturghii, împreună cu Preasfinţitul Părinte Siluan, la biserica „Sfântul Alexie – Omul lui Dumnezeu" din Roma – Torre Spacata.

În seara aceleiaşi zile, Chiriarhul Dunării de Jos a susţinut în fața a peste 200 de credincioşi din Roma şi din Regiunea Lazio, conferinţa cu tema: „Importanţa icoanei în viaţa creştinului şi a familiei sale“, antrenând pe toţi la dialog, prezentând chipul icoanei - „fereastră spre cer“, sensurile și rolul spiritual al icoanei, apoi prezenţa sfinţitoare, încurajatoare și mângâietoare a icoanei în viaţa creștinilor, la nivelul creștinului, al familiei creștinului.

În ziua prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, 30 ianuarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos şi Preasfinţitul Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei au săvârşit Sfânta Liturghie în mijlocul comunităţii româneşti de la parohia „Sfânta Cuvioasă Muceniţă Anastasia“ din Albano-Genzano, unde ierarhul Dunării de Jos a rostit un intens cuvânt de învățătură, prezentând viaţa Marilor Dascăli ai lumii şi Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan.

La ceas de seară, prezenţi în mijlocul preoţilor şi preoteselor din Roma şi Regiunea Lazio, la parohia Roma III, ÎPS Casian susţine conferinţa „Teologia icoanei - izvor de inspiraţie pentru transfigurarea vieţii noastre“.

În ziua de 31 ianuarie s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale şi ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI). Întrunită sub președinţia Preasfinţitului Părinte Siluan, acest organism statutar a examinat şi aprobat rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial, execuţia bugetară pe 2016 şi bugetul eparhiei pentru anul 2017. Alături de membrii clerici și mireni ai Adunării Eparhiale s-au aflat aproximativ 200 de mireni din parohiile din Italia, numărul total al participanţilor ridicându-se la 727.

Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum în cadrul căreia s-au adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei Ortodoxe Române a Italiei în anul 2016, după care Preasfinţitului Părinte Siluan a adresat celor prezenţi un cuvânt de întâmpinare.

După cuvântul Preasfinţiei Sale, invitatul de onoare din acest an al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a susţinut prelegerea cu tema: „Icoana lui Hristos - chipul omului îndumnezeit“. Conferinţa a făcut parte din proiectul pastoral-misionar și catehetic „Icoana lui Hristos - chipul omului îndumnezeit”, eveniment ce se înscrie în cadrul activităţilor legate de „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti“.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook