Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În prima zi a anului 2018, la praznicul Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului şi la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Chiriarhul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, împreună cu preoții și diaconii slujitori la acest sfânt locaș.

Cu acest prilej, din partimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a fost adusă racla ce adăposteșt o părticică din sfintele moaște ale marelui Vasile, Arhiepiscopul Cezareei Capdociei, pentu a fi venerate de credincioșii prezenți la slujbă în această zi.

După Sfânta Liturghie de la Catedrala Arhiepiscopală, Părintele Arhiepiscop a binecuvântat copiii şi tinerii aflaţi în grija Aşezământului Social-Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi.

Copiii au participat mai întâi la Sfânta Liturghie săvârşită în capela din cadrul Aşezământului, ocrotită de Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Cuv. Parascheva.

La slujbă au luat parte şi monahiile mănăstirii care se află în incinta Aşezământului, precum şi numeroşi credincioşi din municipiul Galaţi.

În continuare, ierarhul a săvârşit slujba de Te Deum şi a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat importanţa rugăciunii, a educării tinerilor şi a filantropiei creştine, desfăşurate cu sârguinţă în această casă a bisericii.

După cuvântul Chiriarhului, copiii şi tinerii i-au sorcovit pe toţi cei prezenţi şi le-au oferit un scurt moment artistic, pentru care au fost răsplătiţi cu daruri, constând în dulciuri, iconiţe, cărţi de rugăciuni şi alte daruri de suflet.

La final, după tradiţie, cei prezenţi la eveniment au fost invitaţi la agapa frăţească.

***

Aşezământul Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi, a fost înfiinţat ca orfelinat de fete în perioada interbelică (1936-1939), de către vrednicul de pomenire Episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos. După 50 de ani de confiscare de către regimul comunist, la iniţiativa şi în urma demersurilor făcute de către chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, în acea vreme Episcop al Dunării de Jos, clădirea  a fost retrocedată, după care s-au efectuat ample lucrări de reamenajare şi dotare.

Reînfiinţat şi inaugurat în octombrie 2000, prin prezenţa şi binecuvântarea Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului şi a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, în prezenţa autorităţilor centrale şi locale, civile şi militare, a ctitorilor şi donatorilor, a clerului eparhial şi a unei mulţimi de credincioşi, aşezământul găzduieşte în prezent un Centru de Plasament Rezidenţial în cadrul căruia sunt îngrijite 27 de tinere provenite din familii defavorizate.

De asemenea, aici funcţionează Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale „Speranţa“, inaugurat anul trecut, care acordă asistenţă psiho-pedagogică, meditaţii gratuite şi o masă zilnic la 73 de copii, precum şi Centrul de Asistenţă Medicală şi Laborator de Analize „Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian“, în cadrul căruia funcţionează trei cabinete medicale (stomatologie, medicină generală şi laborator analize), deservite de medici specialişti, care oferă zilnic asistenţă medicală gratuită la peste 20 de persoane (pensionari, elevi, studenţi etc.) cu posibilități materiale reduse.

În cadrul aceluiaşi complex fiinţează, tot din anul 2000 şi Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare“ ale cărui maici se ocupă de educaţia duhovnicească a tinerelor găzduite de acest centru filantropic.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook