Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Eparhia Dunării de Jos, sărbătoarea închinată cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru a fost şi în acest an, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, prilej de rugăciune şi de filantropie pentru persoanele private temporar de libertate din cadrul Penitenciarului de maximă siguranţă din municipiul Galaţi, dar şi din celelalte două penitenciare de la Brăila şi Tichileşti.

La Galaţi, activităţile îndreptate către semenii noştri din penitenciar au debutat încă din ajunul sărbătorii cu un program misionar, în care 10 studenţi de la Secţia Asistenţă Socială din cadrul cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, însoţiţi de directorul Departamentului Teologic, părintele Lucian Petroaia, au avut un dialog pe teme de morală creştină cu un grup de deţinuţi-elevi de la Şcoala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din cadrul unităţii de detenţie.

În dimineaţa zilei de 16 ianuarie a.c., un sobor de preoţi din Galaţi au săvârşit slujba Sfintei Liturghii în capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din incinta penitenciarului în prezenţa mai multor studenţi din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, a unui grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi, a personalului angajat al unităţii şi a persoanelor private de libertate.

În continuare, chiriarhul Dunării de Jos a oficiat o slujbă de mulţumire, a rostit rugăciunile speciale pentru cei aflaţi în închisori şi a săvârşit slujba de pomenire pentru martirii, deţinuţii şi angajaţii Penitenciarului Galaţi, trecuţi la cele veşnice.

În cuvântul adresat celor întemniţaţi, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre sărbătoarea de astăzi, adresând totodată îndemnul ca această perioadă petrecută în privare de libertate să fie un timp al pocăinţei, al îndreptării şi al cultivării dragostei faţă de semenii noştri.

La momentul liturgic şi catehetic au participat persoane private temporar de libertate, lucrători din cadrul penitenciarului, precum şi studenţi şi elevi seminarişti gălăţeni.

Prin aceste activităţi, atât studenţii teologi, cât şi elevii seminarişti participanţi au avut posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape realitatea mediului penitenciar şi de a pune în aplicare ceea ce ei învaţă despre acest mediu în cadrul cursurilor, iar persoanele private temporar de libertate au putut face încă un pas spre o viaţă normală.

Anul acesta, parohiile „Sfinţii Trei Ierarhi“ şi „Sfânta Ecaterina“ din municipiul Galaţi, prin implicarea membrilor Consiliilor şi Comitetelor parohiale, au oferit deţinuţilor prezenţi la slujbă pachete cu alimente neperisabile, obiecte de primă necesitate, cărţi de rugăciune şi iconiţe.

La final, ierarhul i-a vizitat şi pe ceilalţi deţinuţi în celulele lor, i-a binecuvântat, i-a întărit în credinţă şi le-a oferit daruri.

***

Manifestări similare s-au desfăşurat şi la Penitenciarul pentru minori şi tineri din Tichileşti, judeţul Brăila.

Aici, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în cadrul proiectului „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“, preoţi din cadrul protopopiatului Brăila, profesori de religie, elevi şi studenţi voluntari i-au vizitat pe semenii lor, s-au rugat împreună şi au purtat un dialog de suflet pe diferite teme, caracteristice vârstei lor.

Tinerii privaţi temporar de libertate au primit pachete cu alimente, obiecte de primă necesitate, calendare, cărţi de rugăciuni şi alte daruri de suflet.

Activităţile de la acest penitenciar au fost organizată în colaborare cu protoieria Brăila.

Arhiepiscopia Dunării de Jos este mereu preocupată de identificarea unor noi modalităţi misionare care să vină în sprijinul catehizării şi ajutorării persoanelor private temporar de libertate. Între acestea, se numără şi cooperarea dintre diferite comunităţi parohiale şi preoţii din slujirea socială, în vederea organizării unor programe comune, atât educaţionale, cât şi social-filantropice.

Pr. Rareş Bucur

 

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook