Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Pentru locuitorii oraşului de la Dunăre, istoricul moment de la 24 ianuarie 1859 are o semnificaţie aparte, întrucât la momentul alegerii sale ca domnitor, Cuza era pârcălab de Galaţi şi locuia pe strada care astăzi îi poartă numele.

Mai mult, Unirea Principatelor Române a fost plămădită la 30 km de Galaţi, în localitatea Costache Negri, numită în acea vreme Mânjina, Aici, marii oameni de cultură şi paşoptişti, între care, Costache Negri, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Ghica, puneau la cale realizarea acestui ideal al unităţii, efortul lor concretizându-se la data de 24 ianuarie 1859.

În ziua în care s-au împlinit 161 de ani de la istoricul moment al Unirii Principatelor Române, Arhiepiscopia Dunării de Jos şi alte instituţii de cultură din eparhie au organizat multiple manifestări pastoral-liturgice şi cultural-artistice în parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Astfel, după Sfânta Liturghie şi slujba Sfântului Maslu, de la ora 10.00, în Catedrala Arhiepiscopală, a fost oficiată slujba de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ.

Începând cu ora 12.00, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, îmreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de Te Deum la biserica „Vovidenia” din municipiul Galaţi, care era frecventată de familia Cuza în urmă cu mai bine de 150 de ani şi unde a fost înmormântată mama domnitorului.

La slujbă au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, oameni de cultură şi numeroşi credincioşi de toate vârstele din municipiul Galaţi. Acestora li s-au adăugat elevi de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“, de la Şcolile Gimnaziale nr. 25 şi nr. 26, de la Palatul Copiilor, precum şi copii de la Grădiniţa ”Elena Doamna” din municipiul Galaţi, care au susţinut un program cultural-artistic dedicat acestei zile.

După slujbă a fost săvârşită o procesiune în jurul bisericii până la mormântul mamei domnitorului, Sultana Cuza, unde a fost oficiată slujba parastasului pentru cei care au contribuit la înfăptuirea Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859.

La ora 13.00, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, situată în imediata apropiere a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritulităţii Creştine de la Dunărea de Jos, au avut loc manifestări omagiale, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a oficialităţilor locale şi judeţene, a istoricilor şi oamenilor de cultură din judeţul Galaţi şi a numeroşi cetăţeni ai urbei de la Dunăre.

În continuarea fost intonat Imnului de Stat al României de către fanfara Centrului Cultural „Dunărea de Jos“ şi au fost rostite alocuţiuni despre importanţa acestui moment jubiliar.

Foarte multe persoane prezente la eveniment au depuse buchete de flori la statuia domnitorului, iar artişti ai Ansamblului „Doina Covurluiului“ al Centrului Cultural „Dunărea de Jos“ au susţinut un scurt moment istoric ce a cuprins interpretarea unor cântece patriotice din folclorul românesc şi recitarea de poezii populare.

În zona de acces către statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în semn de respect şi de recunoştinţă pentru făuritorii Unirii, tineri din cadrul Ligii Studenţilor din Galaţi au desfăşurat un tricolor de mari dimensiuni.

La final, participanţii la eveniment, cu bucurie, cu entuziasm şi cu steaguri tricolore în mâini s-au prins în Hora Unirii, actualizând istoricul moment din 1859.

Pr. Rareş Bucur

Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită şi în Protopopiatul Tecuci

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook