Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În fiecare an, în zilele premergătoare Sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, în Arhiepiscopia Dunării de Jos sunt organizate manifestări cultural-educaţionale menite să aducă în atenţia elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, viaţa aleasă şi activitatea prolifică a celor trei mari sfinţi pomeniţi împreună în fiecare an în ziua de 30 ianuarie.

În acest context, astăzi, 29 ianuarie, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi a organizat simpozionul interliceal intitulat „Preţuirea sănătăţii şi a vieţii ca daruri ale lui Dumnezeu“.

Simpozionul s-a desfăşurat în Sala ”Sergiu Dumitrescu” din cadrul Muzeului Istoriei Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.

Cu acest prilej, a fost vernisată şi expoziţia de carte veche şi icoană „Rugăciune şi tămăduire“, care cuprinde o colecţie de cărţi şi icoane cu sfinţi tămăduitori, restaurate de specialişti în atelierele Muzeului eparhial din Galaţi.

La eveniment a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezenţa multor elevi şi profesori de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi, dar şi a elevilor şi cadrelor didactice de la mai multe licee din cuprinsul celor două judeţe ale Eparhiei Dunării de Jos, Galaţi şi Brăila.

Din judeţul Galaţi au participat elevi de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu“, Colegiul Naţional „Al. I. Cuza“, Colegiul Economic „Virgil Madgearu“, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“, Liceul Teoretic ”Dunărea”, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ şi Liceul Teoretic „Dunărea“, precum şi de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“ şi Colegiul Naţional „Spiru Haret“ din muncipiul Tecuci.

Din judeţul Brăila au fost elevi de la Colegiul Naţional ”Nicolae Iorga”, Liceul Pedagogic ”D.P. Perpessicius”, Liceul Teoretic ”Edmond Nicolau”, Liceul Teoretic „George Vâlsan“ din oraşul Făurei, Liceul Teoretic ”Constantin Angelescu” din Ianca şi Liceul Tehnologic ”Nicolae Titulescu” din Însurăţei.

În cuvântul adresat celor prezenţi, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre viaţa aleasă şi educaţia deosebită a Sfinţilor Trei Ierahi, arătând că Sfinţii Vasile, Grigorie şi Ioan sunt modele demne de urmat pentru o educaţie sănătoasă şi exemple de vieţuire pentru depăşirea tuturor provocărilor şi a capcanelor tinereţii.

De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că dezvoltarea armoniosă şi bună a tinerilor trebuie să se hrănească din tezaurul teologiei, al culturii, al educaţiei şi al iubirii de Dumnezeu şi de aproapele nostru.

În partea a doua a întrunirii, tinerii participanţi au  intrat în dialog cu ierarhul locului şi au prezentat aspecte semnificative din viaţa, opera şi activitatea acestor „mari dascăli ai lumii şi ierarhi”, adevărate şi necesare modele pentru cei aflaţi în formare, pentru familiile lor şi pentru societatea de astăzi.

La final, tinerii şi-au arătat bucuria şi şi-au exprimat recunoştinţa pentru participarea la această manifestare culturală.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook