
Pomenirea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, reprezintă, an de an, pentru clericii şi credincioşii din Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din cartierul gălăţean Mazepa II, prilej de mare bucurie duhovnicească şi binecuvântare, întrucât îşi cinstesc ocrotitorii spirituali ai bisericii lor.
Astăzi, 30 ianuarie 2026, în ziua hramului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica acestei comunităţi parohiale din centrul oraşului Galaţi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa credincioşilor veniţi în număr mare pentru a se ruga celor trei sfinţi luminători ai creştinătăţii.
La slujbă au participat oameni de cultură, profesori şi alţi ostenitori care sprijină activităţile desfăşurate cu mută implicare în această parohie, dar şi elevi de la unităţile de învăţământ cu care parohia are încheiate parteneriate pentru organizarea şi desfăşurarea de programe educaționale, culturale și social-filantropice.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, ierarhul Dunării de Jos a vorbit despre viaţa aleasă, activitatea deosebită şi moştenirea valoroasă plină de lumină lăsată creştinilor de Sfinţii Trei Ierarhi.
Înaltpreasfinţia Sa a apreciat la această parohie împletirea armonioasă a slujirii duhovniceşti la Sfântul Altar cu educaţia copiilor şi a tinerilor pentru sprijinirea familiilor şi împlinirea filantropiei prin centrul social parohial, întreţinut printr-un număr mare de voluntari.
La momentul chinonicului, un grup de elevi de la Şcoala nr. 28 ”Mihai Eminescu” din Galaţi a interpretat pricesne.
După Sfânta Liturghie, în semn de binecuvântare şi susţinere, în cadrul programului educaţional parohial „O şansă pentru tinerii noştri!“, ierarhul locului a oferit cărţi de zidire sufletească, icoane și alte daruri unui număr de 5 elevi, atât pentru rezultatele remarcabile obţinute la învăţătură, cât şi pentru implicarea lor în activităţile educaţional-catehetice şi social-misionare ale parohiei.
La final, în contextul anului omagial şi comemorativ 2026, câteva familii tinere şi persoane vârsnice cu peste 50 de ani de căsătorie au primit în dar icoana anului omagial.
Parohia ocrotită de Sfinţii Trei Ierarhi este una din cele mai dinamice parohii gălăţene, implicate atât în programe educaţionale pentru tineri, cât şi în proiecte filantropice îndreptate către vârstnici, bolnavi şi alte categorii sociale defavorizate.
Cu prilejul hramului, în cadrul programului social ”Cinsteşte pe bătrâni!”, parohia a oferit materiale igienico-sanitare Centrului medical de permanență ”Sf. Ierarh Luca”, care funcţionează de mai mulţi ani la demisolul Aşezământului social-filantropic parohial. Acest centru este amenajat conform normelor în vigoare, iar parohia desfăşoară aici, an de an, programul medical ”Mergi şi fă şi tu asemenea!” prin care mai multe familii de vârstnici bolnavi, aflaţi în evidenţele parohiale, beneficiază de consultaţii medicale primare şi tratamente specializate.
De asemenea, în fosta casă parohială din curtea bisericii funcţionează de şase ani Grădiniţa ”Sf. Trei Ierarhi” unde 60 de copii din zonă sunt îndrumaţi de cadre didactice şi se bucură de toate condiţiile de care au nevoie în procesul educaţional.
De dragostea şi dărnicia acestei parohii, au beneficiat în zilele premergătoare hramului şi cei 14 vârstnici din cadrul Fundaţiei de Sprijin a Vârstnicilor fără Adăpost Victime ale Violenţei Domestice, precum şi cele şase mame cu copii din cadrul Fundaţiai ”Familia” - Galaţi.
Toate programele educaţionale şi social-filantropice desfăşurate în această comunitate parohială beneficiază de implicarea efectivă a preoţilor, a membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, precum şi a multor voluntari și buni credincioși.
***
Situată în centrul Galaţilor, pe faleza superioară a Dunării, biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, ctitorie a pescarilor săraci de odinioară din această zonă a urbei, este unul dintre cele mai bătrâne locaşuri de cult din oraş. Al treilea locaş de cult de pe acelaşi loc (primele două risipindu-se cu timpul), cu vechime de aproape un secol şi jumătate, biserica a fost înnoită prin lucrări de consolidare, reparaţii şi înfrumuseţare, derulate în perioada 2004-2012, fiind resfinţită în 27 noiembrie 2012 de ÎPS Părinte Casian al Dunării de Jos şi ÎPS Mitropolit Dionisie al Corintului.
Pr. Rareș Bucur




FacebookContact