Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sâmbătă, 31 ianuarie  2026, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc lucrările Adunării Eparhiale.

Şedinţa forului deliberativ eparhial s-a desfăşurat sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian în sala de conferinţe „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a Centrului eparhial.

Evenimentul a debutat cu participarea membrilor acestui organism bisericesc la slujba Sfintei Liturghii săvârşită în Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Ap. Andrei şi Sf. Ier. Nicolae” din Galaţi, la finalul căreia Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oficiat slujba de Te-Deum şi Parastasul pentru toţi membrii Adunării Eparhiale a Dunării de Jos trecuţi la cele veşnice.

Şedinţa propriu-zisă a început în sala mare de conferințe ”Episcop Melchisedec Ştefănescu” a Centrului eparhial cu rugăciunea şi cuvântul de deschidere al chiriarhului Dunării de Jos.

După apelul nominal şi analiza în cadrul comisiilor de lucru permanente, au fost prezentate rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial şi ale celorlalte subunităţi bisericeşti pentru anul 2025 şi au fost aprobate propunerile de activităţi pentru anul 2026.

În continuare, în cadrul lucrărilor, ierarhul locului a vorbit celor prezenţi despre activitatea desfăşurată în Eparhia Dunării de Jos ca parte integrantă în lucrarea misionară a Bisericii, împlinită cu jerfelnicie, pricepere, disponibilitate şi luciditate.

Ierarhul locului a evidenţiat dubla chemare a Bisericii de a-L sluji pe Dumnezeu şi pe semenii noştri, precum şi despre lucrarea împreună a clericilor şi credincioşilor, împlinită cu multă seriozitate şi asumare în familie, în şcoală, în Biserică şi în societate.

Un alt punct deosebit de important al ședinţei l-a constituit evidențierea implicării Eparhiei Dunării de Jos pentru suţinerea activităţilor social-filantropice, cultural-educaţionale şi patrimoniale, prin toate unităţile de cult, respectiv Centrul eparhial, protoieriile, parohiile, mănăstirile, aşezămintele bisericeşti şi asociaţiile creştine.

Între programele social-filantropice şi misionare desfăşurate în eparhie se numără şi programul „Ne înnoim de Sf. Paşti“, prin care 2000 de copii şi peste 4300 de persoane vârstnice au beneficiat de sprijin spiritual şi material în perioada prepascală.

La început de an şcolar a fost implementat programul social ”Hristos în școală”, prin care 3500 de copii care provin din familii numeroase, cu mai mult de patru copii, au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare.

Pe parcursul vacanţei şcolare de vară, în Eparhia Dunării de Jos s-a desfăşurat programul de tabere pentru elevi intitulat „Vacanţa din pridvorul bisericii“ prin care peste 3000 de copii au avut posibilitatea de a se bucura în vacanța de vară, de a socializa cu alți copii, de a se juca, de a se exprima liber și de a împărtășii celorlalți din abilitățile și darurile cultivate.

Sprijinirea semenilor afectați de revărsările apelor din 13-14 septembrie 2024 în cele 24 de localități din județul Galați a continuat și în anul 2025. În perioada rece, familiile sinistrate au primit lemne de foc şi alimente înainte de Sărbătoarea Sfintelor Paști, iar ajutorul oferit, atât spiritual cât şi material, a fost constant prin parohiile și mănăstirile din zona respectivă.

În anul școlar 2024-2025, arhiepiscopia a susținut 50 % din  alocația zilnică pentru hrana și cazarea elevilor interni, suma totală oferită fiind de 97.150 lei.

Bursa academică „Arhiepiscopul Casian” a fost oferită pentru 33 de studenţi, tineri cu rezultate meritorii, dar aflaţi în impas economic, personal sau familial și a însumat o valoare totală de 90.000 de lei.

Valoarea totală a activităţilor social-filantropice desfăşurate de către Arhiepiscopia Dunării de Jos, în anul 2025, este de 14.726.603 lei, numărul total al beneficiarilor fiind de 101.107  persoane.

De asemenea, în cadrul şedinţei au fost prezentate volumul 25 al seriei „Biserică. Misiune. Slujire“, broşura cu principale activităţi bisericeşti din anul 2025, ultimul număr al revistei eparhiale „Călăuză ortodoxă“, precum şi materialele media realizate în cadrul Biroului de Presă eparhial pentru acest eveniment.

În partea finală, toţi cei prezenţi au vizionat filmul documentar ce cuprinde retrospectiva activităţilor bisericeşti desfăşurate în Arhiepiscoşia Dunării de Jos în anul 2025.

La evenimentul eparhial de bilanţ, dar şi de persepectivă, au participat ca invitaţi preoţii protoierei, stareţii şi stareţele mănăstirilor din eparhie, profesori, oficialităţi locale şi judeţene, precum şi alte personalităţi ale vieţii culturale, educaţionale şi economice din judeţele Galaţi şi Brăila.

Pr. Rareș Bucur

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook