În anul Tricentenarului Antim Ivireanul se adaugă semnelor ce s‑au scris şi tipărit în spaţiul românesc, întru cinstirea marelui ierarh, cărturar şi martir al dreptei credinţe, o carte de excepţie – Anuarul Arhiepiscopiei Dunării de Jos ‑ 2016.

Trebuie să spun de la început că văd şi acum primul Anuar editat de Episcopia Dunării de Jos în 1996, iar astăzi, peste timp, comparaţia arată o lucrare unică, atât în privinţa zidirii locaşurilor de cult – biserici şi mănăstiri – dar, mai ales, plămădirii oamenilor, a preoţilor, care de atunci şi până astăzi stau mărturie, acum şi în viitor, lucrării excepţionale a Ierarhului nostru ‑ Înaltpreasfinţitul dr. Casian Crăciun.

Îmi amintesc din Anuarul pomenit (1996), dar şi din contactele directe, ca membru al Adunării Eparhiale şi membru al Consiliului Eparhial, de aspectul bisericilor şi mănăstirilor la începutul anilor ^,90, iar acum, la peste un sfert de veac, imaginea lor este o adevărată sărbătoare.

Să ne gândim la Catedrala cu hramul „Sfântul Nicolae“ din Galaţi, suspendată ca urmare a lucrărilor de consolidare‑restaurare, sau de locul Catedralei din Brăila – hram „Naşterea Domnului“ – la 16 aprilie 1990, când nu era decât o rugăciune şi o promisiune...

Să ne gândim, de asemenea, la cum arătau ruinele Mănăstirii de la Măxineni şi cum arată astăzi, să ne gândim la atâtea şi atâtea biserici, cum ar fi, de pildă, biserica „Sfânta Cruce“ din Brăila, mărită şi adăugită astăzi.

Avem în acest Anuar atât de special icoana devenirii Eparhiei Dunării de Jos în acest sfert de veac ce va rămâne de referinţă în istoria românilor de după 1989.

Chipul preoţilor, al călugărilor, al slujitorilor altarelor din Eparhie sunt de o lumină aparte. Nădejdea şi credinţa ‑ credinţa şi nădejdea ‑ se citesc întâi de toate în privirile lor atât de luminoase.

Anuarul 2016 cuprinde, însă, şi multe din acele lucruri mult dorite de ierarhul nostru, de noi toţi în legătură cu misiunea filantropică a Bisericii Noastre. Sunt aici fapte, împliniri dintre cele mai frumoase, mai omeneşti. Este o adevărată bucurie să priveşti la aceste mărturii de credinţă şi iubire de oameni ce se găsesc ilustrate ‑ spre amintire ‑ generaţiilor ce vor veni.

Peste toate şi ‑ cu mult drag nouă ‑ aşezământul Muzeului Istoriei Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos, de curând inaugurat în prezenţa Preafericitului Patriarh Daniel al Bisericii Noastre. El ne arată nouă, celor din laturile brăilene ale Eparhiei Dunării de Jos că la Sfânta Mănăstire Măxineni va trebui să facem pereche acestei nestemate, pentru că la un veac de la Războiul de întregire care a cerut o jertfă ca aceea a bombardării Sfântului Locaş (17 februarie 1917) iată, suntem în măsură să amenajăm un Muzeu spre amintire şi spre pildă generaţiilor viitoare.

Da, Anuarul Arhiepiscopiei Dunării de Jos ‑ 2016 reprezintă o mărturie, dar şi un îndemn la rodnică lucrare, în spiritul Marelui ierarh şi mucenic Antim Ivireanul, care patronează din ceruri această izbândă a noastră de pe pământ.

Prof. univ. dr. Ionel Cândea,

Membru corespondent al Academiei Române

Printr‑o fericită întâmplare, am intrat în posesia volumului „La lumina opaiţului în noaptea uitării. Portrete, consemnări şi amintiri“, apărut recent la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2016, având ca autor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Casian Crăciun.

Din prima clipă am fost surprins în mod plăcut de titlul său, mai degrabă neobişnuit într‑o epocă şi o lume care vrea lumină, cât mai multă „lumină“ (cu ghilimele, de această  dată), colorată, falsă, năucitoare. O lume care a uitat că marile opere ale umanităţii au fost scrise şi la lumina simplă şi curată a lămpii, a lumânării sau a opaiţelor. Intimitate, gânduri adunate în tihnă, nostalgie (despre aceasta vom mai vorbi şi în rândurile de mai jos), curajul de a mărturisi adevărurile simple ale existenţei ‑ câte nu ar fi de spus aici.

Cel care scrie aceste rânduri a lucrat, printre alte meserii, şi ca librar. Într‑o librărie pretenţioasă şi sofisticată din Occident,  aşa ca ştie să aprecieze într‑o clipită calitatea grafică a unui volum, prezentarea acestuia în ochii publicului (iertaţi, dragi cititori, lipsa mea de modestie!). Dar trebuie să vă mărturisesc că am fost plăcut impresionat de extraordinara calitate grafică, de punerea în pagină şi aspectul general al volumului (de fapt, volumelor, fiind vorba de două). Într‑o lume a exceselor (iarăşi, o repet!), inclusiv tipografice, avem o „insulă“ de normalitate, în acest caz. Și nici nu este de mirare: volumul a beneficiat de o echipă de redacţie cu multă experienţă şi har, dar şi de aportul de design al Mănăstirii Stavropoleos. O altă insulă de normalitate, de frumos, de supravieţuire a TRADIȚIEI în inima tumultuosului oraş Bucureşti.

Textele strânse în volum sunt diverse, din punct de vedere al provenienţei (articole de revistă, studii academice, evocări, comemorări etc), dar sunt inteligent ordonate, astfel încât să aibă un „cuvânt“ de spus împreună, o muzică a rostirii, la fel ca într‑o orchestră, unde nu mai auzi instrumentele, ci ansamblul lor.

Avem, deci, un capitol dedicat Sfinţilor, altul Ierarhilor, urmează, în ordine, Monahi, Profesori de Teologie, Preoţi si Personalităţi culturale. La final, găsim Personalităţile laice contemporane. Trebuie să remarc că doar simpla lectură a titlurilor şi a personalităţilor menţionate aici furnizează deja un tablou promiţător şi amplu a tot ceea ce s‑a petrecut la „Dunărea de Jos“, în ultimii douăzeci şi şapte de ani, dar şi în viaţa unui OM şi Ierarh aparte. Aş mai dori să spun, înainte de a trece la paragraful următor, că simpla idee de a strânge textele unei vieţi în volum este o palmă dată „risipirii“ adusă de tehnologia digitală, de efectele ei nefaste asupra memoriei umanităţii. Există şanse mult mai mari să găsim aceste volume într‑o bibliotecă, peste un secol, decât un hard‑disc sau o „pagină“ de internet care le‑ar fi conferit „vizibilitate“, dar nu pentru multă vreme. Efemerul nopţii electro‑magnetice a internetului versus soliditatea bibliotecii. Ar fi multe de spus aici.

Ce leagă, ce uneşte, care este firul roşu al acestor texte care, repet, la final cuvântează ca un „întreg“? Această întrebare a revenit de mai multe ori pe parcursul lecturii. Fără îndoială, este vorba de o expunere, „narată“ prin portretele unei vieţi de om, pusă în slujba Bisericii şi a unei regiuni aparte, cea a Dunării de Jos. O regiune din care autorul, Arhiepsicopul Casian Crăciun, nu face parte din punct de vedere al „rădăcinilor“ sale, el fiind un om al Carpaţilor ‑  trebuie reamintit acest fapt ‑ dar la care a ştiut să se adape cu tact şi cu răbdare, iubind‑o ca nimeni altul. O regiune destul de „uitată“, în ultima vreme de puternicii zilei, îndrăznesc să spun.

Biserica de aici şi oamenii ei reprezintă deci şi o şansă de „spiritualizare“ a unei regiuni care suferă, în ultima vreme… Cultura, inclusiv cea religioasă, reprezintă o mare şansă de pentru ea. Poate ultima. Iar rândurile strânse în volum, scrise într‑o limbă românească, curată şi fără înflorituri inutile, stau mărturie.

Este greu de realizat o selecţie în multitudinea de portrete, texte, amintiri de aici. M‑aş opri însă, în mod special, la evocarea Părintelui Dumitru Stăniloae (p. 69‑85, volumul II). Este de apreciat modul în care autorul a reuşit să îmbine stilul memorialistic, plin de căldură şi dragoste, cu limbajul teologic; un exerciţiu dificil, dar rezultatul este pe măsură.

Un alt portret‑evocare care mi‑a atras atenţia, în mod deosebit, este cel dedicat fostului primar al Brăilei, Anton Lungu. De ce? Pentru că BISERICA, prin oamenii săi, se ridică deasupra vremurilor şi părerilor de moment, aducându‑şi contribuţia la „adevărata“ imagine şi memorie, pe care o lasă un om după plecarea sa. Paul Păltănea, Horia Bernea sau preotul Vasile Ispas Tomi din Ianca… Toţi aceşti oameni deosebiţi, pe care am avut şi eu onoarea de a‑i cunoaşte, la un moment dat, şi cu care m‑am reîntâlnit aici, dureros şi tandru, în acelaşi timp. Dar nu este oare aceasta cea mai bună evocare a modelelor pe care le‑am avut în viaţă?

Finalul rămâne deschis. Exerciţiul autobiografic nu este prea răspândit, în lumea ortodoxă; aceste volume sunt mai degrabă o excepţie plăcută de la regulă. Personal, aştept cu mare nerăbdare o continuare a acestor pagini de „nostalgie recuperatoare“ a unor modele, locuri, fapte, întâmplări, în acelaşi registrul. Sau, după cum spune Sfântul Ioan Casian, cel care ne reaminteşte ‑ în aceste vremuri fără de răbdare ‑ că Răsăritul şi Apusul sunt pe veci legate, „nu încetez a fi ceea ce nu trebuie să fiu: Simplu! Adevărat! Autentic!“. Citat închis, pagina 6, volum II.  Restul este (deja!) istorie.

Mirel Bănică, jurnalist

Nobleţea şi verticalitatea prezentului sunt roadele unui trecut revalorizat prin dorinţă şi efort de cercetare. În această perspectivă, lucrarea care face subiectul întâlnirii noastre „Viaţa Mitropolitului Antim Ivireanul. Notiţe biografice şi alte texte documentare evocatoare“ constituie o mărturie vie a faptului că şi în Eparhia Dunării de Jos ecoul de sfinţenie şi parfumul ceresc al operei Sfântului Antim Ivireanul, cinstit cu deosebire în cursul acestui an închinat comemorării sale, se răspândesc asemenea seminţelor celor bune într‑un pământ afânat, prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care în permanenţă îndeamnă la o cunoaştere adâncă a rădăcinilor şi a valorilor perene, autentice.

De asemenea, părintele Eugen Drăgoi se face părtaş al acestei mărturisiri de credinţă prin dragostea arătată faţă de Sfântul Antim Ivireanul, contribuind la modul în care acesta devine, putem spune cu certitudine şi bucurie, un „apropiat“ al Eparhiei noastre. De aceea, credem că nu a fost întâmplător, ci proniator faptul că Eparhia noastră a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie – ca o recunoaştere a vechimii şi importanţei slujirii bisericeşti de la Dunărea de Jos – chiar la ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, în urmă cu 7 ani (27 septembrie 2009).

Volumul de faţă reproduce prima biografie a Sfântului Antim Ivireanul, fiind alcătuită de Episcopul erudit Melchisedesc Ştefănescu, publicată în 8 iulie 1886, cu ocazia aniversării a 170 de ani de la martiriul Sfântului Antim.

Descoperirea manuscrisului „Didahiilor“ sau predicilor Sfântului Antim a avut loc în iarna anului 1871, în biblioteca episcopului cărturar Dionisie Romano al Buzăului, prieten şi apropiat colaborator al ierarhului Melchisedec. Trebuie să subliniem faptul că, până la jumătatea secolului al XIX‑lea, nu se scrisese aproape deloc despre lucrarea pastorală, tipografică şi, în general, culturală şi nici despre martiriul Sfântului Antim Ivireanul, încât descoperirea manuscrisului de către Episcopul Melchisedec a reprezentat o adevărată revelaţie!

Pentru a afla mai multe despre atmosfera şi contextul descoperirii „într‑o clipă fericită“¹ a acestui manuscris, vă invit să lecturaţi studiul Înaltpreasfinţitului Părinte Casian din deschiderea volumului, text care se constituie într‑o memorabilă frescă despre vizita primului ierarh al Dunării de Jos, în urmă cu 145 de ani, la reşedinţa de la Buzău a Episcopului Dionisie Romano, atunci când, făcând „din nopţi zile luminoase“, fremăta cu emoţie răsfoind filă după filă manuscrisul Didahiilor antimiene: „Episcopii Melchisedec şi Dionisie vor fi dialogat şi se vor fi împărtăşit reciproc din tainele Teologiei, culturii şi mistuirii vieţii lor pentru misiune, prin carte şi tipar, spre luminarea clerului şi a poporului“². Înaltpreasfinţia Sa reuşeşte prin aceasta să ne introducă în „laboratorul“ cercetărilor şi spiritului creator al înaintaşului său în tronul Dunării de Jos şi să confirme, încă o dată, de ce contemporanii îl socoteau pe marele Melchisedec Ştefanescu „cel mai devotat episcop al românilor din epoca sa“ (Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei) şi un adevărat „profet“ pentru zilele acelea (Episcopul Lucian Triteanul al Romanului). Calităţile sale pastorale duhovniceşti şi, mai ales, oratorice au fost confirmate de un alt mare ierarh‑cărturar, Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului: „În 25 de ani cât a stat în Ţara Românească, Antim învăţase la perfecţie limba română. Predica în limba română. România a fost patria lui adevărată. Şi ce limbă română a vorbit! A intrat printre clasici. A făcut gloria culturală a epocii Brâncoveanu“³.

De asemenea, se sublinează faptul că această „actualizare a contribuţiei Episcopului Melchisedec Ştefănescu“⁴ ne ajută să observăm cu uşurinţă cum primul Ierarh al Dunării de Jos „ca nimeni altul, a continuat aceeaşi metodă pastorală, dar şi cultural‑misionară“⁵ a Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul, într‑o „succesiune a luminii apostolatului“⁶.

Nu trebuie trecute cu vederea două aspecte importante: mai întâi faptul că manuscrisul, după care a fost tipărită cea dintâi ediţie modernă a Didahiilor, se datorează marelui ierarh cărturar şi colecţionar ‑ Episcopul Dionisie al Buzăului. Cei „trei mari ierarhi devin [astfel] ctitori ai unei restituiri istorice, memorabile şi folositoare pentru totdeauna“⁷, cum afirmă Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian. Apoi, după cum remarcă foarte atent pc. pr. Eugen Drăgoi în studiul aflat între coperţile cărţii: „naşul“ sau cel care a dat impuls Episcopului Melchisedec pentru a scrie nu doar o prefaţă la ediţia princeps a „Didahiilor“, ci o biografie cât mai completă a Mitropolitului Antim, este nimeni altul decât „V.A. Urechia, prieten apropiat al marelui ierarh cărturar şi coleg de Academie“⁸.

Dincolo de precaritatea anumitor informaţii, specifice epocii, biografia alcătuită de Episcopul Melchisedec Sfântului Ierarh Martir îşi păstrează până astăzi valabilitatea, specialiştii în istoria medievală apreciind‑o ca o biografie completă şi de cel mai înalt nivel pentru vremea aceea, „fiind din punct de vedere ştiinţific, riguroasă, decentă şi corectă“.

Concluzia studiului este una câte se poate de relevantă: „Iată unde se întâlnesc Mitropolitul Antim şi Episcopul Melchisedec: în aceeaşi credinţă, în aceeaşi cultură, în aceeaşi limbă cultă şi în aceeaşi pasiune pentru unitatea şi sfinţenia mărturisirii Evangheliei ca LUMINĂ pentru lume!“⁹.

Vorbind despre acest valoros document, academicianul Gabriel Ştrempel, unul dintre cei mai profunzi cunoscători ai operei antimiene, spunea: „Studiul lui Melchisedec surprinde şi astăzi, la peste o sută de ani, prin bogăţia datelor, prin vasta informare istorică, prin capacitatea de sinteză, prin stilul limpede şi nu lipsit de o oarecare poezie... Nimic nu lipseşte din ceea ce este esenţial, în studiul lui Melchisedec. Aceasta îi obligă pe toţi cei care se ocupă de Antim, iată după mai bine de o sută de ani, să înceapă de la dificila desţelenire pe care ne‑a lăsat‑o cel dintâi episcop al Dunării de Jos“¹⁰.

Sperăm că ceea ce s‑a realizat după voia lui Dumnezeu, cu ocrotirea Sfântului Antim Ivireanul şi sub binecuvântarea arhierească a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, să constituie pentru toţi cei însetaţi de frumuseţe şi autenticitate un adevărat ospăţ, o „cină împărătească“, la care suntem chemaţi să răspundem pozitiv, „cu timp şi fără timp“, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel¹¹.

Cât priveşte viaţa şi slujirea sa, precum şi precizia teologică, arta oratorică şi farmecul limbii pe care le întâlnim în Didahiile sau predicile Sfântului Antim – fiu al Georgiei şi, în acelaşi timp, mare ierarh al Ungrovlahiei, ctitor de limbă românească şi, nu în ultimul rând, mărturisitor al lui Hristos prin moarte martirică în urmă cu trei veacuri ‑, vă las pe fiecare dintre dumneavoastră să aveţi bucuria de a le descoperi în paginile acestei noi cărţi, scoasă de „sub teascurile“ tipografiei „Candela Cuvântului“ a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Pr. Gelu Aron,

consilier admnistrativ bisericesc

* Text prezentat la lansarea volumului „Viaţa Mitropolitului Antim Ivireanul“, biserica „Înălţarea Domnului“ din mun. Galaţi, 18 decembrie 2016.

1. † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, О memorabilă restituire, în volumul Episcopul Melchisedec Ştefanescu, Viaţa Mitropolitului Antim Ivireanul. Notiţe biografice şi alte texte documentare şi evocatoare, editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2016, p. 17.

2. Ibidem, p. 17.

3. Ibidem, p. 35.

4. Ibidem, p. 17.

5. Ibidem.

6. Ibidem, p. 18.

7. † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pr. Eugen Drăgoi, Episcopul Melchisedec, primul biograf al Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul. Studiu introductiv în vol. Ep. Melchisedec Ştefanescu, op. cit., p. 16.

8. Ibidem, p. 29.

9. † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, О memorabilă restituire, în volumul Episcopul Melchisedec Ştefănescu, op. cit., p. 19.

10. † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Pr. Eugen Drăgoi, Episcopul Melchisedec, primul biograf al Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul. Studiu introductiv, în vol. Ep. Melchisedec Ştefanescu, op. cit., p. 35.

11. II Timotei 4, 2.

Lucrarea „Litur­ghie şi filantropie în Arhiepiscopia Dunării de Jos“ cuprinde faptele de jertfelnică misiune bazate pe iubirea milostivă şi sfinţitoare a Bisericii faţă de credincioşii săi. În lucrare sunt evidenţiate: instituţiile social‑filantropice din Eparhia Dunării de Jos, programele sociale şi serviciile primare, asistenţa specializată în acordarea de servicii sociale la nivel de parohie şi asociaţii, asistenţa religioasă în instituţiile medicale, sociale şi penitenciare. La baza activităţii filantropice şi sociale în Arhiepiscopia Dunării de Jos stă conceptul de profesionalizare a serviciilor bazat pe criterii bine definite, precum: interesul pentru crearea serviciilor sociale, acoperirea cu servicii sociale în parohiile din mediul urban şi rural, calificare personalului şi implicarea unui număr mare de voluntari, eficientizarea şi alinierea serviciilor sociale la standardele profesionale prevăzute de lege.

Lucrarea reprezintă un adevărat stu­diu sociologic, prin care se sintetizează şi esenţializează activitatea filantropică şi socială complexă realizată în centrele sociale,  centrele  de  dezvoltare a resur­selor, centrele medicale, cantinele sociale şi grădiniţele parohiale de pe cuprinsul Eparhiei Dunării de Jos. Prezentarea ştiin­ţifică pe bază de grafice, diagrame şi tabe­le sugestive fac din această lucrare un instrument util de documentare şi informare a celor interesaţi de misiunea filantropică a Bisericii şi în acelaşi timp reprezintă o chemare a tuturor credin­cioşilor la implicarea necondiţionată în spo­­rirea faptelor de milostenie în spiritul îndemnului Sfântului Ioan Gură de Aur: „Ai un singur bănuţ ? Cumpără cerul... Dă pâine şi ia rai“.

Prof. univ. dr. Ştefan Dima