Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În data de 1 iulie 2015 s-au împlinit 155 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire episcop Nifon Niculescu al Dunării de Jos.

Cu acest prilej, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Parinte Arhiepiscop Casian a săvârşit parastasul pentru vrednicul de pomenire ierarh şi pentru toţi înaintaşii în scaunul vladicesc al Dunării de Jos.

La slujba au participat slujitori din administrația eparhială şi simpli credincioşi.

Muzeul Istoriei Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos are o sala specială în care sunt expuse veşminte şi  obiecte liturgice, documente şi  cărţi ce au aparţinut episcopului Nifon,  precum şi picturi pe pânză cu chipul ierarhului.

Manifestarea de miercuri se înscrie în calendarul activităților eparhiale dedicate marilor păstori de suflete din Eparhia Dunării de Jos.

Date biografice

Născut: 1 iulie 1860, la Bucureşti.

Studii: Seminarul Central din Bucureşti (1872-1880), Facultatea de Teologie din Bucureşti (licenţiat în 1892).

Trepte ale slujirii: 8 martie 1881-1882 – diacon la Biserica „Albă” şi la biserica „Kreţulescu” din Bucureşti; 1883-1895 – preot la biserica „Albă” din Bucureşti, revizor eparhial la Mitropolia Ungrovlahiei; profesor de religie la Şcoala Centrală de fete din Bucureşti; 1895 – tuns în monahism, primind numele de Nifon; 25 martie 1895 – 22 martie 1909  – arhiereu vicar  al Mitropoliei Ungrovlahiei, cu titlul „Ploieşteanul”; 22 martie 1909 – 1 ianuarie 1922 – Episcop al Dunării de Jos; 1 ianuarie 1922 – 27 februarie 1923 – retras din tronul episcopal, arhiereu slujitor la biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti.

27 februarie 1923 – trece la Domnul, fiind înmormântat în București.

Din opera sa: Carte de muzică bisericească pe psaltichie şi note liniare pentru trei voci, Bucureşti, 1902;  Vieţile Sfinţilor (12 volume).

Portretizare: Teolog și slujitor de vocație liturgică la începutul secolului XX; Compozitor de muzică bisericească; Reorganizator al vieţii bisericeşti şi monahale în Dobrogea şi Cadrilater; A sfinţit şi inaugurat Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi (6 august 1917).

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook