Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Urmare solicitării Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de convocare a Sinodului Permanent „în vederea cercetării presupuselor abateri de natură morală de care este acuzat Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor” şi urmare referatului Cancelariei Sfântului Sinod nr. 7600 din 17 iulie 2017 privind necesitatea unor precizări statutare şi regulamentare referitoare la cercetarea şi judecarea unui ierarh, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preşedintele Sfântului Sinod, a convocat Comisia pentru Statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 27 şi 28 iulie 2017 şi şedinţa de lucru a Sinodului Permanent în zilele de 17 şi 18 august 2017.

Fixarea acestor date ţine cont de prevederile statutare şi regulamentare care nu permit cercetări disciplinare în posturi, inclusiv postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), precum şi pe necesitatea unui cvorum de 2/3 din membrii Sinodului Permanent pentru validitatea şedinţelor de lucru ale acestuia.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook