Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanţi proroci ai Vechiului Testament, se bucură de o evlavie deosebită între credincioşii gălăţeni, fiind cinstit de aceştia ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploaie binecuvântată în vreme de secetă aspră.

La biserica ocrotită de Sfântul Proroc Ilie din cartierul gălăţean Micro 17, sărbătoarea a debutat încă din ajun prin oficierea slujbei Privegherii şi Acatistul Sfântului.

În ziua hramului, curtea bisericii a fost neîncăpătoare pentru mulţimea rugătoare a credincioşilor din parohie, cărora li s-au adăugat credincioşi de toate vârstele din întregul municipiu dar şi din Brăila sau din localităţile rurale învecinate.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din curtea bisericii.

La eveniment au participat şi tinerii voluntari din cadrul proiectului „Arta populară in mâinile copiilor“ care, la momentul chinonicului,  au susţinut un microconcert de cântece din repertoriul popular românesc.

După slujbă cei prezenţi au fost miruiţi, au primit iconiţe şi au fost invitaţi la tradiţionala agapă frăţească, iar celor mici le-au fost împărţite pachete cu dulciuri.

De asemenea, prin grija şi implicarea membrilor Consiliului şi Comitetului parohial au fost oferite pachete cu alimente Centrului Medico-Social Galaţi.

La final, toţi cei prezenţi au vizitat expoziţia de vase tradiţionale şi obiecte populare organizată de voluntarii Asociaţiei „Artă şi viaţă“, cu prilejul hramului parohiei „Sfântul Proroc Ilie“.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook