În urma reapariţiei în spaţiul public a insinuării că Biserica Ortodoxă Română nu plăteşte impozite către stat şi a discuţiei referitoare la o nouă formulă de impozitare a cultelor religioase din România, Patriarhia Română face următoarele necesare precizări:
– orice răspândire în spaţiul public a informaţiei (false) că Biserica nu plăteşte impozite este nocivă şi denaturează grav dezbaterea publică asupra relaţiei dintre stat şi cultele religioase;
– cultele religioase au un statut fiscal similar cu al ONG-urilor, partidelor politice, sindicatelor, universităţilor etc., adică fondurile care circulă în interiorul organizaţiei sunt menite să consolideze organizaţia şi să înlesnească buna ei funcţionare, în beneficiul societăţii în mijlocul căreia aceasta activează. Astfel, statul înţelege să faciliteze cetăţenilor exercitarea libertăţii religioase, la fel cum, de exemplu, neimpozitând donaţiile şi contribuţiile membrilor partidelor politice, statul înlesneşte exercitarea drepturilor şi opiniilor politice, sau, în cazul sindicatelor, exercitarea drepturilor sociale;
– la fel ca toate cele 18 culte religioase din România, Biserica Ortodoxă Română nu beneficiază de privilegii fiscale, ci de facilităţi fiscale, ca expresie a regimului democratic în care cetăţenii sunt încurajaţi şi sprijiniţi să-şi exercite drepturile şi libertăţile, între care libertatea religioasă este unul dintre cele fundamentale. Niciun stat democratic nu exercită o presiune fiscală inutilă pe organizaţiile societăţii civile, tocmai pentru că acestea îşi împlinesc vocaţia şi misiunea fără intermedierea statului;
– singurele venituri ale cultelor religioase din Romania (şi din spaţiul Uniunii Europene) care sunt scutite de impozitare sunt cele provenite din vânzarea obiectelor de cult şi contribuţii (nu taxe) pentru nunţi, botezuri şi alte servicii religioase, care nu sunt activităţi comerciale. Pentru aceste contribuţii se emit şi trebuie să se emită chitanţe. Fondurile provenite din aceste surse, menite să sprijine autofinanţarea, rămân exclusiv în circuitul intern şi sunt reinvestite în întreţinerea şi repararea lăcaşurilor de cult, precum şi în numeroasele activităţi cu caracter social-filantropic. În acest moment, Biserica Ortodoxă Română este instituţia cu cea mai mare şi intensă activitate filantropică din Romania.
– Biserica Ortodoxă Română plăteşte impozit pe clădiri şi terenuri aflate în folosinţă, pe salariile angajaţilor (personal clerical şi neclerical), precum şi pe orice venit obţinut dintr-o activitate cu caracter economic, dacă fondurile rezultate din acea activitate nu sunt direcţionate către opere social-filantropice, religioase, educaţionale şi culturale. Toate contractele comerciale/economice încheiate de Biserică cu terţi sunt supuse impozitării, dacă surplusul de bani nu este direcţionat către repararea şi întreţinerea lăcaşurilor de cult sau către opere de natura celor menţionate;
– Biserica Ortodoxă Romană, ca şi celelalte culte religioase, este impozitată de către stat şi beneficiază de anumite facilităţi fiscale, exact ca orice altă organizaţie a societăţii civile, inclusiv pentru efortul şi capacitatea cultelor religioase de a integra peste 99,8% din populaţia rezidentă a României;
– astăzi, independent de numărul şi dimensiunea proprietăţilor confiscate de stat de-a lungul timpului, începând cu regimul lui Alexandru Ioan Cuza şi culminând cu regimul comunist, tema retrocedărilor are de-a face cu reconstituirea dreptului fundamental la proprietate şi nu trebuie pusă în balanţă cu aceea a facilităţilor fiscale. Biserica merită menţinerea unui statut fiscal similar cu acela al altor organizaţii ale societăţii civile (bazat pe facilităţi fiscale, nu privilegii), indiferent dacă i se retrocedează toate proprietăţile confiscate sau nu se întâmplă acest lucru;
– Biserica Ortodoxă Română este formată în mod organic din mai multe mitropolii, care s-au întemeiat cu mult înainte de anul 1863, când a fost emisă Legea secularizării averilor mănăstireşti. Mitropolia Ţării Româneşti şi cea a Moldovei au luat naştere în secolul al XIV-lea, în acelaşi timp cu întemeierea acestor două state medievale româneşti. Dobândirea autocefaliei BOR (1885) şi ridicarea sa la rangul de Patriarhie (1925) arată limpede că Biserica Ortodoxă Română exista, nu că nu exista ca instituţie anterior anului 1863. Aşadar, bunurile sale confiscate prin Legea secularizării averilor mănăstireşti îi aparţineau deja de secole.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
FacebookContact