Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa“ de la Muntele Athos în ziua de 12 iulie, este prilej de mare bucurie duhovnicească.

În patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale din Galaţi se află o replică fidelă a acestei icoane, iar cunoscuta biserică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Galaţi îşi sărbătoreşte cel de-al doilea hram.

Evenimentul a debutat în ajunul sărbătorii la biserica din Galaţi ce o are ca ocrotitor ceresc, unde chiriarhul Dunării de Jos, împreună cu sobor de preoţişi diaconi a săvârşit slujba Privegherii şi Acatistul Maicii Domnului „Prodromiţa“.

Astăzi, în Duminica a V-a după Rusalii şiîn ziua de prăznuire a Icoanei „Prodromiţa“, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nicolae“ din municipiul Galați.

La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de slujitorii Catedralei Arhiepiscopale.

Pentru evlavia, bucuria şi binecuvântarea credincioşilor,de la Reşedinţa Arhiepiscopalăa fost adusă la închinare Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa“.

În cuvântul de învățătură, Înaltprea­sfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei în care ni se prezintă vindecarea celor doi demonizați din ţinutulGadarenilor, oameni înstrăinați de Dumnezeu, de semeni și chiar de ei înșiși.

De asemenea, ierarhul Dunării de Jos a evidenţiat momentele din istoria realizării şi cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului ”Prodromiţa”, evidenţiind minunea ce s-a petrecut atunci când un zugrav necredincios a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea icoanei.

„Minunea pictării fără mână omenească a icoanei Maicii Domnului «Prodromiţa», petrecută la Iaşi în anul 1863, a arătat şi la Galaţi o continuare a minunilor prin faptul că, înainte de a pleca spre Muntele Athos, părinţii Nifon şi Nectarie, cu clerul din oraş au privegheat o noapte în noua Biserică neterminată cu hramul «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», care există şi astăzi în oraş. Acolo un zugrav necredincios a mustrat creştinii veniţi în număr mare să se închine minunii, însă Maica Domnului s-a întristat şi l-a mustrat pe acesta. Pictorul s-a convertit, iar textul rugăciunii ne converteşteşi ne convinge şi pe noi că Maica Domnului chiar şi în mustrare este blândă, căci nu l-a mustrat spre pieire, ci spre înţelepţire, iar pe noi pe toţi ne-a învăţat, în îndoiala în care ne aflăm de multe ori în credinţă, să primim puterea de mărturisire a Maicii Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

După Sfânta Liturghie, Părintele Arhiepiscop a săvârşitslujba Acatistului Maicii Domnului „Prodromiţa“, în prezenţa evlavioasă a credincioşilor care au avut posibilitatea de a se închina la acest odor de mare preţ, aflat în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos.

***

În anul 1863, după minunea zugrăvirii miraculoase din târgul Iaşilor a chipului Maicii Domnului şi al Dumnezeiescului Fiu, în drum spre Sfântul Munte Athos, sfânta icoană s-a oprit în multe biserici din Moldova, pentru ca, în final să ajungă în portul de la Galaţi, unde a rămas pentru o zi şi o noapte, în biserica cu hramul „SfinţiiÎmpăraţi Constantin şi Elena“.

În această biserică s-a petrecut minunea care este arătată în condacul şi icosul 6 din Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“: un zugrav necredincios a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea icoanei şi, în acea clipă, icoana s-a întunecat. Zugravul s-a îngrozit când a văzut că Maica Domnului din icoană l-a privit cu asprime şi s-a pocăit, din denigrator devenind cel mai mare mărturisitor.

De asemenea, din anul 1898, datorită elevului cadet Neagu Costache de la Comisiunea Europeană a Dunării de la Sulina, Arhiepiscopia Dunării de Jos beneficiază de o copie fidelă a icoanei Prodromiţa, zugrăvită de acesta în Sfântul Munte Athos pentru Episcopia de Galaţi, aşa cum se numea atunci.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook