Sâmbătă, 2 iulie 2022, la sărbătoarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, chiriarhul Dunării de Jos a mers de la hramul Mănăstirii Toflea în parohia Brăhăşeşti 2, Protopopiatul Nicoreşti, judeţul Galaţi unde a săvârşit slujba de binecuvântare a unei case construită pentru o familie cu posibilităţi materiale reduse.
La începutul acestui an, în localitatea Brăhăşeti din nordul judeţului Galaţi, trei copii dint-o familie nevoiaşă au trecut printr-o mare suferinţă, pierzându-şi mama în urma unui boli necruţătoare. Întrucât cei trei copii, două fete şi un băiat, locuiau împreună cu tatăl lor într-o casă din paiantă, foarte degradată, preotul din comunitate a reuşit cu spijinul credincioşilor din zonă să se mobilizeze şi să construiască o nouă casă pentru această familie greu încercată.
După ce imobilul a fost construit în întregime în câteva luni de zile, acesta a fost mobilat şi pregătit cu cele necesare pentru a putea fi locuit.
Astăzi, 2 iulie, ierarhul Dunării de Jos a ajuns la această familie pentru a săvârşi slujba de binecuvântare a casei şi a inaugura noul spaţiu în care vor locui de acum înainte cei patru membri ai familiei.
Întregul efor depus pentru ridicarea locuinţei a fost încununat de slujba de sfinţire oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian şi de cuvintele de încurajare adresate cu acest prilej celor trei copii şi tătălui lor.
Părintele Arhiepiscop a mulţumit celor care au sprijinit acest demers prin care a fost acordat un ajutor important unor semeni de-ai noştri trecuţi prin grele încercări.
În această acţiune caritabilă alături de ierarhul Dunării de Jos, preotul protoiereu Mihai Roşu şi preotul paroh Cătălin Tudose, au fost şi alţi credincioşi, între aceştia numărându-se şi domnul profesor Alexandru Chiriac, un binecredincios gălăţean care a oferit acestei familii produse de uz casnic, alimente şi alte daruri necesare unui trai normal.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact