Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 7 iulie 2022, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, s-a desfăşurat la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în cadrul şedinţei Permanenţei Consiliului eparhial, o întrunire de lucru cu responsabilii din principalele centre catehetice parohiale din cele opt protopopiate ale eparhiei pentru proiectarea, planificarea şi organizarea programului de tabere pentru elevi din vara acestui an.

Pe parcursul acestei veri, cu evitarea perioadelor caniculare, peste 2000 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, vor participa în 30 de centre parohialedin Arhiepiscopia Dunării de Jos la taberele organizate special şi structurate în trei categorii, după cum urmează: zi de zi (şcoală de vară), pe perioadă determinată de 4-7 zile şi ocazionale sau de o singură zi.

În deschiderea evenimentului, Înaltpreasfinţia Sa a citit Evanghelia zilei, după care au fost prezentate şi recomandate câteva apariţii editoriale recente.

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, încă din anul 2018, în lunile iulie și august, la inițiativa Înaltpreasfinţitul Părinte Casian se desfășoară programul eparhial de tabere pentru elevi intitulat „Vacanţa din pridvorul bisericii”.

Întrunirea de astăzi, desfăşurată în Sala „Episcop Chesarie Păunescu“ a Centrului Eparhial, a fost coordonată de ierahul Dunării de Jos şi a avut ca scop evaluarea activităţilor desfăşurate în anii anteriori în cadrul acestui program eparhial de vară dedicat elevilor cu posibilităţi materiale reduse, precum şi organizarea şi desfăşurarea de noi tabere pentru elevi în vara anului 2022.

În cuvântul adresat celor prezenţi, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre nevoia de îndrepatre a vieţii nu după standardele noastre, ci după Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.

Totodată, ierarhul a apreciat efortul preoţilor în câmpul pastoral-misionar îndreptat către copii şi tineri şi a subliniat nevoia de dedicare şi consecvenţă a preoţilor în pastoraţia tinerilor.

De asemenea, s-a arătat că în cadrul activităţilor ce se vor desfăşura şi care cuprind dialoguri pe teme şi problematici propuse de tineri, programe artistice, jocuri, manifestări creative şi recreative, un rol foarte important trebuie să-l aibă participarea la sfintele slujbe.

În cadrul întâlnirii, au fost identificate tipuri de activităţi religioase, cultural-artistice, filantropice şi recreativ-sportive, iar preoţii participanţi au oferit exemple de bună practică pe care le-au experimentat cu copiii din cadrul grupurilor catehetice parohiale.

Expunerile preoţilor referitoare la activităţile de vacanţă din anii anteriori au creat un real schimb de experienţă benefic autoevaluării, dar şi proiectării unor activităţi cu mai mare impact educaţional în rândul copiilor şi tinerilor.

Tot astăzi, preotul Robert Tiber, coorodonator al Centrului de zi pentru copii „Sfântul Spiridon“ din Galaţi, a fost numit inspector eparhial pentru cateheza parohială şi activităţi cu tineretul.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook