Programul eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii“ a ajuns luni, 26 iulie, și în Parohiile Corni, Cosmești Vale, Fântâni, Nicorești și Vișina. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, si atenta oblăduire a preoților parohi, cei 53 de elevi s-au bucurat de o excursie de o zi la Mănăstirile Buciumeni și Sihastru.
Ziua a început cu rugaciunea de dimineață la care copiii au participat plini de entuziasm și dragoste față de Dumnezeu. Apoi au vizitat Muzeele celor doua Mănăstiri unde au avut prilejul să afle istoria locului, să pună întrebări și să găsească răspunsuri la care nici nu s-ar fi gândit.
Odată cu venirea prânzului, cei prezenți și-au îndreptat pașii către „Altarul cu vitralii foșnitoare“ de la Mănăstirea Buciumeni, unde au servit masa si au continuat ziua cu o serie de activități recreative menite să ii ajute să se cunoască, să socializeze și mai ales să înțeleagă importanța Bisericii în dezvoltarea lor.
Aceste activități au scopul de a oferi tinerilor noștri un suport spiritual si moral atât de necesar pentru creșterea lor duhovnicească într-o lume a schimbării, o lume tot mai grăbită, punând în valoare cu adevărat credința, nadejdea si dragostea in Hristos Domnul. Ii ajutăm in felul acesta sa socializeze, să se cunoască mai bine pe ei înșiși, să descopere tezaurul neprețuit al bisericii si moștenirea culturală cu care am fost binecuvantați.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru astfel de momente și pentru bucuria de a fi împreună!
.
FacebookContact